Elevii claselor a IX-a F, a X-a D și a XII-a A de la Liceul Teoretic "Traian" au avut posibilitatea de a fi părtași ai unei ore de teatru chiar din băncile școlii, proiectul inițiat de Liviu Manolache, actor al Teatrului de Stat, reușind să atragă atenția asupra fenomenului artistic dincolo de scenă.
- Publicitate -
Împreună cu Liliana Brăescu, cei doi actori au pus în scenă câteva dintre Cânticelele comice prin care Vasile Alecsandri satirizează diversele tare ale societății: tipul demagogului, al slugarnicului, al vrăjitoarei malefice etc., inspirate de personaje din lucrări dramatico-muzicale precum: Clevetici ultra-demagogul, Mama Anghelușa, Sandu Napoilă ultra-retrogradul și Coana Chirița.