Vineri, 26 Iunie 2026

Organizatorii SEAS 2026 răspund cererii publicului. Reprezentații suplimentare pentru două spectacole sold out

de Simona ANGHEL Vineri, 26 Iunie 2026 28 1 min citire
Organizatorii SEAS 2026 răspund cererii publicului. Reprezentații suplimentare pentru două spectacole sold out
În contextul interesului deosebit al publicului pentru spectacolele din cadrul Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului (SEAS) 2026, organizatorii au anunțat programarea a două reprezentații suplimentare pentru spectacole care s-au jucat cu casa închisă încă din primele zile de la punerea în vânzare a biletelor.
Decizia vine ca răspuns la cererea ridicată a spectatorilor și face parte din demersurile Teatrului de Stat Constanța de a oferi acces unui număr cât mai mare de iubitori ai teatrului. Organizatorii precizează că încearcă să programeze reprezentații suplimentare ori de câte ori agenda artiștilor și disponibilitatea spațiilor de joc permit acest lucru.
Primele două spectacole pentru care au fost confirmate reprezentații suplimentare sunt „Lapte negru”, adaptare de Alma Klein după Elif Shafak, în regia Letei Popescu, producție a Teatrului Nottara, care va avea o reprezentație de matineu pe 19 iulie, de la ora 12.00, în Sala Mare a Teatrului de Stat Constanța, și „Zborul de la cuib”, după patru nuvele de Pavel Dan, în regia lui Radu Afrim, producție a Teatrului Național Târgu Mureș – Compania „Liviu Rebreanu”, programat suplimentar pe 29 iulie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Constanța.
Biletele pentru cele două reprezentații suplimentare vor fi puse în vânzare astăzi, vineri, 26 iunie, începând cu ora 16.00, atât online, pe platformele Mystage.ro și Bilet.ro, cât și la Agenția de bilete a Teatrului de Stat Constanța, situată pe bulevardul Tomis nr. 97.
Organizatorii anunță că demersurile pentru introducerea unor noi reprezentații suplimentare continuă, iar eventualele modificări sau completări ale programului vor fi comunicate în perioada următoare, în funcție de disponibilitatea trupelor și a spațiilor de spectacole.
Taguri
Articolul anterior Program nou pentru linia City Tour: curse până seara târziu
Articolul următor UPDATE Se întoarce sau nu Cristian Radu la Primăria Mangalia? Decizia, la mâna magistraților

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei