Duminică, 07 Iunie 2026

Pachete promoționale pentru Festivalul Muzicii și Dansului

de Ana FULAȘ IONESCU Vineri, 23 Octombrie 2015 231 < 1 min citire
Pachete promoționale pentru Festivalul Muzicii și Dansului
Organizatorii celei de-a 41-a ediții a Festivalului Internațional al Muzicii și Dansului, care va avea loc la Teatrul Național de Operă și Balet "Oleg Danovski", au anunțat că, pentru acest eveniment, s-au pregătit pachete promoționale. 
Astfel, iubitorii muzicii pot achiziționa pachete cuprinzând 14 seri cu 200 de lei, în timp ce un pachet de 13 spectacole va fi de 190 de lei. Constănțenii vor scoate din buzunar 180 lei pentru 11 spectacole, 170 lei pentru 10 spectacole, 160 lei - 9 spectacole, 150 lei - 8 spectacole și 140 lei - 7 spectacole. 
O serie de spectacole inedite, nume mari ale operei și baletului internațional vor putea fi urmărite în cadrul festivalului. Din program, nu vor lipsi capodopere precum Traviata, Aida sau Carmina Burana. 
Evenimentul va debuta pe 25 octombrie, ora 18.30, cu opereta "O noapte la Veneția", de Johann Strauss-fiul, iar organizatorii vor încheia festivalul pe 29 noiembrie, cu "Carmina Burana", de Carl Orff, o capodoperă a genului vocal-simfonic. 
Directorul Teatrul Național de Operă și Balet "Oleg Danovski", Daniela Vlădescu, a declarat că iubitorii muzicii vor putea participa la 14 seri diverse ca gen, cu invitați valoroși din țară și din Germania, Serbia, Austria, Japonia.
Taguri
Articolul anterior Furturi și tâlhării comise pe bandă rulantă
Articolul următor A "supraviețuit" războiului! Povestea icoanei făcătoare de minuni

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei