În dorința de a readuce în atenție datinile și tradițiile străvechi ale poporului român, la Casa de Cultură a orașului Negru Vodă, a avut loc Festivalul Județean de folclor "Dobroge… plai de dor", realizat cu sprijinul Primăriei Negru Vodă, al Consiliului local, al asociației de părinți, al Inspectoratului Școlar Județean Constanța, al Casei Corpului Didactic.
- Publicitate -
Festivalul s-a desfășurat pe trei secțiuni, grupuri vocale, soliști vocali și ansambluri de dansuri populare, fiecare secțiune fiind împărțită pe două subcategorii, începători și avansați.
Proiectul a fost coordonat de prof. Natalia Palas, directorul Liceului Teoretic Negru Vodă, prof. Daniela Leuștean, director adjunct, prof. Ana Maria Cleopatra Nedelcu, iar din echipa de proiect au mai făcut parte și prof. Liliana Voicu și prof. Cristina Mihaela Treveza.
La finalul concursului, publicul festivalului a fost încântat de reprezentațiile Ansamblurilor de dansuri populare "Dor dobrogean", din Chirnogeni și "Sânziene dobrogene", Negru Vodă, coordonați de coregrafii Nicolin Gina și Nicolin Ștefan, și ale interpretelor, Dorina Nicoleta Motoi, Andrada Ana Motoi și Maria Pădure.
În urma jurizării, fiecare subcategorie și-a declarat câștigătorii, astfel: grupuri vocale, începători - "Florile Dobrogei", Liceul Teoretic Negru Vodă, avansați - Grupul 10+, Liceul Teoretic Negru Vodă. Soliști, începători - Neș Ștefan Marius, Școala Gimnazială " A.V. Rădulescu" Murfatlar, avansați - Andrada Ana Motoi, Școala Gimnazială nr. 28 "Dan Barbilian". Ansambluri folclorice, începători - Școala Gimnazială nr. 2 "Sf. Andrei" Mangalia și Ansamblul "Sânziene dobrogene", juniori, Liceul Teoretic Negru Vodă, avansați - Ansamblul "Sânziene dobrogene", Liceul Teoretic Negru Vodă.