Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Părinții, uimiți de lipsa de inhibiții a odraslelor

de Cuget Liber Miercuri, 08 Aprilie 2009 274 < 1 min citire
Liceul Teoretic "Callatis" Mangalia a găzduit recent o activitate metodică de consiliere și orientare intitulată "Comunicarea între sexe - bariere, prejudecăți, ameliorare". Lecția a fost interactivă, profesorii participanți primind sarcini de lucru alături de elevi, dar și de părinții acestora. În urma discuțiilor purtate, cei mai impresionați s-au dovedit a fi părinții, care ne-au declarat că au avut ocazia de a descoperi cum gândesc și cât de liber, lipsit de inhibiții se exprimă tinerii, altfel decât pe vremea lor.
Înscrisă în capitolul "Dezvoltare personală. Comunicare asertivă", tema a fost prezentată de prof. Doina Manoleasa, responsabil al comisiei diriginților, împreună cu elevii clasei a XI-a D, obiectivele urmărite fiind formarea abilităților de comunicare în vederea dezvoltării personale și profesionale, precum și formarea receptivității elevilor la emoțiile și atitudinile afective ale celorlalți.
Activitatea a fost organizată la nivel regional, responsabilul Centrului metodic de activități educative formale și nonformale, Vianora Avădănei, invitând atât profesori diriginți, cât și părinți din școlile arondate zonei. Au răspuns invitației școli și licee din Mangalia, Pecineaga, Neptun, Albești, 23 August, Limanu, Moșneni și altele.
Taguri
Articolul anterior Constanța găzduiește a 60-a ediție a Olimpiadei Naționale de Matematică
Articolul următor Profesorii amenință cu greva în caz de disponibilizări

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei