Duminică, 07 Iunie 2026

Parteneriat între Inspectoratul Școlar Județean și Universitatea "Ovidius"

de Simona ANGHEL Joi, 12 Martie 2015 187 1 min citire
Parteneriat între Inspectoratul Școlar Județean și Universitatea "Ovidius"
Mâine, la ora 9.30, la Sala Senatului (Campusul Universității, Aleea Universității nr.1, etaj 1), se va semna un protocol de colaborare între Universitatea "Ovidius" din Constanța și Inspectoratul Școlar Județean Constanța. 
Parte a parteneriatului educațional pe termen lung derulat între cele două instiuții, noul protocol vizează organizarea de acțiuni de promovare a ofertei Universității "Ovidius" în cadrul unor întâlniri cu elevii de liceu din județul Constanța. Totodată, se urmărește și promovarea și susținerea cercetării științifice prin întâlniri de specialitate pe grupuri de lucru, manifestări științifice, publicații pentru elevi, studenți și profesori. Un alt punct al protocolului este dedicat unor proiecte și programe de cooperare în ceea ce privește cercetarea științifică și didactică, precum și realizării unor activități de consiliere și orientare profesională, în vederea pregătirii elevilor pentru inserția pe piața muncii. Noul protocol are scopul de a consolida dialogul între actorii educaționali regionali (universitate, inspectorat școlar, unități școlare, autorități, comunitate).
Semnarea protocolului are loc în preambulul Conferinței internaționale "Mediere. Educație. Cultură", organizată de Asociația Centrul de Excelență în Mediere și Educație – LUMINA, în parteneriat cu Universitatea "Ovidius" din Constanța – Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Facultatea de Educație Fizică și Sport, și Inspectoratul Școlar Județean Constanța.                                                  
Taguri
Articolul anterior Consiliul Europei: Eforturile Franței în materie de luptă anticorupție rămân "nesatisfăcătoare"
Articolul următor Când începe simularea pentru rezidențiat, la CONSTANȚA

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
24 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei