Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Pasionat de citit, la aproape nouă decenii de viaţă

de Cuget Liber Joi, 13 Iulie 2023 41661 1 min citire
Pasionat de citit, la aproape nouă decenii de viaţă
Pop Dumitru Licoi (87 de ani) din Constanţa este unul dintre cei mai vechi abonaţi ai cotidianului „Cuget Liber” şi îi place să fie mereu la curent cu ştirile şi cu noutăţile. Uneori, se uită la televizor, dar cel mai des preferă să citească ziarul. Pasiunea pentru citit o moşteneşte de la tatăl său, care şi el citea ziarul, încă de pe vremea când se numea „Dobrogea Nouă”. Stimabilului domn Licoi, ajuns acum la vârsta a treia, îi place, efectiv, mirosul ziarului, iubeşte să lectureze diferite articole, începând cu cele din pagina de Cultură-Educaţie şi terminând cu celelalte pagini de Social, Sport, Eveniment etc. Practic, până acum câţiva ani, când sănătatea îi permitea, mergea zilnic la chioşc să îşi ridice ziarul preferat. Din păcate, acum, vârsta înaintată şi problemele de sănătate nu îi mai permit să meargă prea mult pe jos, dar ziarul îi este adus acasă, zilnic, de către fiica sa. Şi chiar dacă, la vârstele înaintate, pasiunea pentru citit păleşte pe măsură ce trec anii, acest lucru nu este valabil şi în cazul lui. Cert este că şi atunci când era tânăr şi îşi desfăşura activitatea pe şantierul de construcţii, la fel ca şi acum, niciodată nu s-a gândit să renunţe la citit, o pasiune care l-a ajutat să își lărgească orizontul de cunoaștere, să își dezvolte imaginația şi creativitatea, dar mai ales pentru sănătatea mentală şi cognitivă, să-şi dezvolte inteligenţa emoţională şi lingvistică.
Taguri
Articolul anterior Gina Ghiață: "De-a lungul timpului, ziarul Cuget Liber a avut un rol semnificativ în informarea publicului"
Articolul următor Stela Popa, cel mai vârstnic cititor al cotidianului "Cuget Liber"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei