O medalie de aur și trei medalii de argint este bilanțul participării României la a 46-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Chimie, desfășurată în perioada 20 - 29 iulie 2014, la Hanoi (Vietnam). Rezultatul echipei României este unul dintre cele mai bune pe echipe.
- Publicitate -
Laureată cu argint la ultimele două ediții și aflată la ultima participare, Maria Andreea Filip (clasa a XII-a/Liceul Internațional de Informatică din București) a reușit să-și adjudece în acest an medalia de aur. Ceilalți trei performeri, toți medaliați cu argint, sunt Dumitru Călugăru, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național "Tudor Vladimirescu" din Târgu Jiu, Vlad Mihai Mandric, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național "Sfântul Sava" din București și Bogdan Ștefan Ivan, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național de Informatică "Tudor Vianu" din București. Dumitru Călugăru a obținut medalia de argint și în 2013, la Moscova.
La competiția din acest an au participat 291 de concurenți din 77 de țări.