Universitatea
Ovidius din Constanța (UOC) acordă titlul de Professor Honoris Causa prof.
univ. dr. Cristinel Mortici, de la Universitatea Valahia din Târgoviște, prof.
univ. dr. Cristian Vasile Doicin, de la Universitatea Națională de Științe și
Tehnologie Politehnica București, prof. univ. dr. Sorin Vlase, de la
Universitatea Transilvania din Brașov și prof. univ. dr. Luciano Feo, de la
Universitatea Salerno Italia.
- Publicitate -
Ceremoniile vor avea loc joi, 9 noiembrie 2023, în Sala
Senatului din campusul universitar – Corp A (Aleea Universității, nr.1),
începând cu ora 10.00.
Astfel, în prima parte a evenimentului, la propunerea
Facultății de Matematică și Informatică (FMI) din cadrul UOC îi va fi decernat
titlul de Professor Honoris Causa prof. univ. dr. Cristinel Mortici, de la
Universitatea Valahia din Târgoviște, personalitate de excepţie în domeniul
Analizei matematice şi Teoriei inegalităților matematice.
În timpul carierei sale academice, prof. univ. dr.
Cristinel Mortici a colaborat cu numeroase grupuri de cercetare naționale și
internaționale, participând la importante stagii de cercetare științifică la
universități din străinătate și din țara noastră. De asemenea, este membru în
colectivele editoriale ale unor consacrate reviste internaționale de
specialitate și autorul a peste 210 de publicații științifice recunoscute de
către ZentralBlatt fur Mathematik and Mathematical Reviews. Prof. univ. dr.
Cristinel Mortici este clasat în primii 2% cei mai citați oameni de știință din
lume, conform studiului publicat de Elsevier. Totodată, prof. univ. dr.
Cristinel Mortici a participat cu lucrări la peste 50 de conferințe și congrese
în țară și străinătate. Dintre premiile, distincțiile științifice și titlurile
primite amintim: Premiul „Nicolae Teodorescu” al Academiei Române a Oamenilor
de Știință (2014); Premiul „Dimitrie Pompeiu” al Academiei Române (2012);
Premiul pentru cel mai citat autor în jurnalul Carpathian of Journal of
Mathematics (2010); Premiul aniversar „110 ani de Gazeta Matematică” (București)
(2005).
Cea de-a doua parte a evenimentului va avea loc începând
cu ora 12.00 și va consta în decernarea, la propunerea Facultăţii de Inginerie
Mecanică, Industrială și Maritimă (FIMIM) din cadrul UOC, a titlului de
Professor Honoris Causa prof. univ. dr. Cristian Vasile Doicin, de la
Universitatea Națională de Științe și Tehnologie Politehnica București, prof.
univ. dr. Sorin Vlase, de la Universitatea Transilvania din Brașov și prof.
univ. dr. Luciano Feo, de la Universitatea Salerno Italia
***
Prof. univ. dr. Cristian Vasile Doicin este decan al
Facultății de Inginerie Industrială și Robotică din cadrul Universității Naționale
de Științe și Tehnologie Politehnica București.
Din anul 2014 prof. univ. dr. Cristian Vasile Doicin este
președinte al Consorțiului Facultăților de Inginerie Mecanică și Industrială
din România, înființat din anul 2009-2010. Din anul 2012 prof. univ. dr.
Cristian Vasile Doicin este membru al Comisiei 16 a Consiliului Național de
Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) –
Comisia de Ingineria și Managementul Producției. În 2017 a devenit membru al
Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice
și Inovării (CNECSDTI), unde activează și în prezent, contribuind la întocmirea
Codului național de etică și a hotărârilor Consiliului în diversele spețe
analizate. Prof. univ. dr. Cristian Vasile Doicin a reprezentat România la
Comisia Europeană în perioada 2006 – 2009, ca expert naţional în cadrul
programului multianual „Entrepreneuship in Higher Education, Especially within
Non-Business Studies", fiind coautor al Raportului Final - Ghid de bună
practică pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale ale studenţilor /
absolvenţilor de învăţământ superior tehnic european. De asemenea, în perioada
2013–2016 a fost National Contact Point pentru domeniul Nanotehnologii,
materiale avansate, fabricație și procesări avansate, în cadrul programului
cadru pentru cercetare, dezvoltare și inovare al Uniunii Europene - Orizont
2020.
Prof. univ. dr. Cristian Vasile Doicin a derulat o
activitate de cercetare concretizată prin șase brevete și alte cinci cereri de
brevet în curs de analiză, obținând la saloane de inventică internaționale
peste 220 de premii și medalii. Rezultatele au fost publicate în reviste de
specialitate sau au fost susținute în conferințe, în peste 100 de articole, din
care 45 sunt în reviste/proceedings-uri cotate/indexate ISI.
Prof. univ. dr. Cristian Vasile Doicin a dezvoltat o
entitate de cercetare și academică, formalizată sub denumirea de 3D Labs, care
include laboratoare de dezvoltarea produselor și fabricație aditivă, într-un
demers care a permis crearea celui mai mare centru academic de fabricație
aditivă din țară, cu peste 70 de imprimante 3D și cu peste 15 discipline noi incluse
în planurile de învățământ ale programelor de licență și master din cadrul
Facultății de Inginerie Industrială și Robotică.
În completarea acestei activități, prof. univ. dr.
Cristian Vasile Doicin a dezvoltat Asociația de Fabricație Aditivă din România
(AFAROM), al cărei președinte este și în prezent.
***
Prof. univ. dr. Sorin Vlase, de la Universitatea
Transilvania din Brașov, este autorul a peste 230 de lucrări științifice
publicate în reviste internaționale de prestigiu indexate ISI, 35 de cărți
(monografii și cursuri universitare) publicate, dintre care cinci în edituri
din străinătate.
Domeniile sale principale de cercetare sunt: mecanică,
mecanică computațională, element finit etc. În calitate de conducător de
doctorat a condus peste 20 de doctoranzi și a coordonat, în cotutelă, în
domeniul Inginerie Mecanică, un doctorand al Institutului Studiilor Doctorale
din cadrul UOC în perioada 2019-2022.
Prof. univ. dr. Sorin Vlase a fost directorul științific
a peste 55 de proiecte de cercetare naționale și internationale și este membru
în numeroase organizații și comitete științifice din țară și străinătate. În
timpul carierei sale academice, prof. univ. dr. Sorin Vlase a colaborat cu
numeroase grupuri de cercetare naționale și internaționale, participând la
importante stagii de cercetare științifică la universități din străinătate și
din țara noastră.
***
Prof. univ. dr. Luciano Feo, de la Universitatea Salerno
Italia, este autorul a peste 260 de lucrări știintifice publicate în reviste
internaționale de prestigiu, în volumele unor conferințe indexate ISI sau în
capitole de cărți și enciclopedii publicate sub egida unor consacrate edituri
din lume.
Domeniile sale principale de cercetare sunt: mecanica
structurilor cu pereți subțiri; studiul structurilor materialelor avansate;
analiza numerică și experimentală a structurilor materialelor, analiza interacțiunii
biomecanice a implantului osos în implanturile dentare etc.
Prof. univ. dr. Luciano Feo a fost directorul științific
a numeroase proiecte de cercetare de interes internațional (PRIN) finanțate de
Ministerul Educației și Cercetării din Italia (MIUR), Consiliul Național pentru
Cercetare (CNR) și Consorțiul de Rețele al Laboratoarelor Universitare din
Ingineria Cutremurelor - Departamentul de Protecție Civilă din Italia (ReLUIS /
DPC).
Este membru în numeroase comitete științifice și centre
de cercetare, printre care Laboratorio Lagrange, ICTI, Institutul Internațional
de Construcții în Construcții, ICA Italia Societatea de Mecanică Europeană
(EUROMECH), Asociația Italiană de Mecanică Teoretică și Aplicată (AIMETA),
Asociația italiană pentru analiza tensiunii (AIAS) și Associazione Italiana
Compositi & Affini (ASSOCOMPOSITI), International Council of Advanced
Technologies for Humanity (ICoATH), Italian Ministry of infrastructures and
transport.
În timpul carierei sale academice, prof. univ. dr.
Luciano Feo a colaborat cu numeroase grupuri de cercetare naționale și internaționale,
participând la numeroase stagii de cercetare științifică la universități din
străinătate și din țara noastră. De asemenea, este membru al Consiliului
editorial al revistelor cu circulație internațională: Composites Part B:
Engineering, Composites Theory and Practice, World Journal of Engineering,
Journal Technologies, Materials, Current Nanoscience, International Journal of
Nanoelectronics and Materials, Curved and Layered Structures, PSU Research
Review: An international Journal, Frontiers in Materials, section Mechanics of
Materials și a revistei Progettazione Sismica.
Printre premiile științifice obținute de prof. univ. dr.
Luciano Feo se numără: „AIAS National Award 2009“, acordat de Asociația
italiană pentru analiza tensiunilor și premiul „Paper Award“ de la prestigioasa
Editura Elsevier pentru cea mai citată lucrare în anii 2015, 2016 și 2017,
„Best Paper Award ICATH 2021” for the paper „Seismic and energy upgrading of
existing RC buildings: methodological aspects and application to a case-study
on the Italian experience".