Ineditul proiect cultural-artistic Tabăra de pictură
Kreator Art – Dobrogea”, care face parte din lista evenimentelor culturale din
cadrul Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, s-a desfășurat
în perioada 2 – 8 iulie 2024, în localitatea 2 Mai, județul Constanța. Tabăra
de creație este un proiect cultural inițiat de Centrul Cultural Județean
Constanța „Teodor T. Burada”, prin Secția Cultural-Educativă, catedra de Arte
Vizuale, clasa de Pictură, coordonator fiind dr. în arte vizuale Florentin
Marian Sîrbu, profesor în cadrul instituției.
- Publicitate -
În anul 2024, pe lângă lucrările de pictură, cursanții au
realizat și lucrări de ceramică, având ca sursă de inspirație ceramica antică,
greacă și romană. Astfel, ediția din acest an a reunit 8 cursanți de la clasele
de Pictură și Ceramică din cadrul Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor
T. Burada”, coordonați de prof. Florentin Marian Sîrbu. Având profesii și
vârste diferite, dar animați de aceeași pasiune pentru artele frumoase,
cursanții participanți la proiectul cultural ,,Kreator Art – Dobrogea’’ provin
din ani diferiți de studiu și au fost selectați ca urmare a rezultatelor
deosebite, obținute în timpul anului de studiu 2023 – 2024, profesor îndrumător
și coordonator de proiect fiind dr. Florentin Marian Sîrbu.
Devenit un eveniment cu tradiție în spațiul cultural
dobrogean, datorită succesului edițiilor precedente, „Tabăra de pictură Kreator
Art – Dobrogea” le oferă participanților oportunitatea de a continua să învețe
și să practice pictura, dar și modelajul, precum și de a-și dezvolta
creativitatea.
Pe parcursul zilelor de creație petrecute în pitoreasca
localitate 2 Mai, situată în sudul litoralului românesc, participanții la
„Kreator Art – Dobrogea 2024” au fost inspirați de frumoasele peisaje de la
malul mării și au creat într-o atmosferă de lucru excepțională. Bogăția
peisagistică și spirituală a locațiilor alese pentru documentare au stârnit
imaginația creatoare a cursanților, temele fiind variate: peisaj marin, peisaj
cu arhitecturi, abstract, desen, portret. În cadrul atelierelor de lucru au
fost realizate schițe en plein-air, dar și ședințe foto care ilustrează
activitatea din cadrul proiectului.
Dacă, inițial, „Tabăra de pictură Kreator Art - Dobrogea”
a avut un profil mai tradiționalist, adică abordarea picturii impresioniste cu
accentul pus pe peisaje, natură, plein air, ulterior, la solicitarea
cursanților, tematica și subiectele s-au diversificat, în intenția de a depăși
barierele clasice și convenționale, cu scopul de a ajunge la o pictură
„nonfigurativă”, unde libertatea de exprimare este mai mare. Mai mult, în anul
2024, pe lângă lucrările de pictură, cursanții au realizat și lucrări de
ceramică, având ca sursă de inspirație ceramica antică, greacă și romană.
,,Referitor la realizarea creațiilor din ceramică, cursanții au realizat
reproduceri după piese autentice, folosind cea mai veche tehnică de ridicare la
mână a vaselor din ceramică’’, a precizat coordonatorul proiectului, prof.
Florentin Marian Sîrbu.
La finalul taberei de creație, a avut loc, în intervalul
8 - 9 iulie 2024, procesul tehnologic de ardere a lucrărilor de ceramică realizate
de cursanții clasei de Ceramică, catedra de Arte Vizuale, Secția
Cultural-Educativă, în cadrul proiectului cultural „Kreator – Art Dobrogea”.
Vasele din ceramică au fost arse controlat, într-o instalație cu ardere
electrică, în spațiul Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala
Constanța Unu.
Frumoasele creații realizate în cadrul taberei vor putea
fi admirate de publicul iubitor de artă cu prilejul unei ample expoziții, care
va fi organizată, în perioada următoare, de Centrul Cultural Județean Constanța
„Teodor T. Burada”.