Elevii Școlii Gimnaziale "Nicolae Tonitza" din Constanța vor participa la cursuri online, începând de astăzi. Conducerea unității de învățământ a anunțat că a pus la punct utilizarea unei platforme online, ce va putea fi folosită la toate clasele și nivelurile de studii.
- Publicitate -
"Școala noastră face ore, de luni, online. În ultimele trei zile, cu toții, profesori, părinți și copii, creăm conturi, accesăm platforma, creăm echipe-clase, canale pe materii, stabilim strategii și program, comunicăm, facem probe și întâlniri online. Totul pentru a veni în sprijinul copiilor, totul pentru a nu pierde timp și în felul acesta reușim să ne ferim cu toții de pericolul ce ne pândește în afară, deci ne și izolăm. Abia așteptăm ziua de luni!", a anunțat directorul unității de învățământ, prof. Nicoleta Bercaru.