Duminică, 07 Iunie 2026

Podcast despre cultură şi ştiinţă, la Universitatea „Ovidius”

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 23 Septembrie 2021 248 < 1 min citire
Podcast despre cultură şi ştiinţă, la Universitatea „Ovidius”
Universitatea „Ovidius” din Constanţa (UOC), în parteneriat cu sucursala Asociaţiei Generale a Inginerilor din România (AGIR) organizează vineri, 24 septembrie, de la ora 19.00, online, podcastul „Despre ştiinţă şi cultură cu dezinvoltură”. Acesta este prilejuit de evenimentul „Noaptea Cercetătorilor din România”.
Potrivit dr. ing. Valentina Pomazan, acesta se adresează oamenilor de ştiinţă, de cultură, cercetătorilor, inventatorilor şi educatorilor din Dobrogea, care alocă timp, pricepere şi cunoaştere pentru activităţi demne de a fi promovate.
Evenimentul va fi un prilej de dialog informal cu oameni de cultură şi ştiinţă, care vor explica ce presupune a face ştiinţa, pentru ce merită să ne străduim şi să investim în cercetare, educaţie şi tehnologie, şi totodată, vom detalia cum construim un viitor din ceea ce înţelegem azi, făcând ştiinţă", a precizat prof. dr. ing. Valentina Pomazan.
Totodată, podcastul „Despre ştiinţă şi cultură cu dezinvoltură” este evenimentul pilot al seriei de acţiuni de tip festival de ştiinţă şi cultură ce vine ca un răspuns la tendinţele noilor paradigme ştiinţifice, la realităţile socio-economice şi la nevoile reale ale regiunii de Sud-Est, mai ales la realităţile municipiului şi judeţului Constanţa. 
Taguri
Articolul anterior Lumea de sub navă. Elevii Şcolii Militare de Maiştri Militari, la discuţii despre poluarea mărilor
Articolul următor „Regele cerb” revine pe scena Teatrului „Căluţul de mare”

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei