Premieră în județul Constanța. Primul centru de testare gratuită a personalității și vocației copiilor

de Simona ANGHEL Joi, 26 Octombrie 2023 41487
Una dintre cele mai mari probleme ale actualelor generații de absolvenți, fie că vorbim de cei de gimnaziu, fie că sunt cei de liceu sau chiar școală profesională, este aceea a unei totale lipse de orientare în carieră. Motiv pentru care asistăm la solicitări de transferuri după admiterea în clasa a IX-a, între licee sau între profilurile claselor, sau, și mai grav, de licențiați cu diplome pe care nu și le-au dorit, dar pe care le-au obținut… pentru că așa au vrut părinții.
Zilele acestea, la Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Constanţa s-a reușit un foarte important pas în vederea sprijinirii acestor absolvenți pentru o mai bună orientare.
După cum am aflat de la Liliana Țepeluș, coordonator, an de an CJRAE a reușit să achiziționeze, cu finanțare de la Consiliul Județean Constanța, baterii de teste pentru un cabinet de orientare școlară și profesională, a cărui inaugurare s-a reușit, săptămâna aceasta, datorită sprijinului unor sponsori generoși – Ameropa Grains și Music for Autism.
La cele 15 laptopuri achiziționate vor putea accesa aceste baterii de teste elevii care doresc să-și descopere interesele, valorile, temperamentul, abilitățile, aptitudinile, gestionarea emoțiilor în timpul examenelor sau interviurilor, teste vocaționale. Cum vor reuși elevii constănțeni să acceseze aceste teste atât de importante? „Pentru că în sfârșit s-a reușit obținerea de posturi de consilieri școlari aproape în tot județul, diriginții îi vor contacta pe aceștia pentru a se efectua programări la noi, la centru. După care consilierul din școală va face atât consilierea elevului, dar și a părintelui”, ne-a declarat Liliana Țepeluș.
Despre importanța sprijinului primit din partea sponsorilor ne-a vorbit și prof. Veronica Neguțu, inspector școlar de specialitate învățământ special. „Implicarea în acțiunile ce privesc educarea copiilor a unor sponsori poate constitui un ghid de bune practici pentru întreaga comunitate, un model pentru ONG-uri și societăți; să participe și să se implice în astfel de activități dedicate binelui comunității. Cu Ameropa colaborăm de peste șase ani, timp în care am inaugurat Școala Outdoor Phoenix din cadrul Centrului Albatros, au fost sponsori în cadrul Centrului pentru Educație Incluzivă Delfinul, la achiziționarea unor ipad-uri pentru copii cu deficiențe de vedere”, a declarat prof. Veronica Neguțu.
Ameropa Grains, un partener strategic al învățământului constănțean
La inaugurarea oficială a cabinetului, reprezentantul Ameropa Grains a reiterat importanța educației bazate pe valori, cu grijă pentru ce se potrivește fiecăruia. „De aceea, ne implicăm în comunitatea locală, în acele proiecte care răspund la o nevoie reală. O astfel de inițiativă, extrem de necesară pentru comunitatea din județul Constanța, este deschiderea primului centru de testare a personalității, valorilor și vocației pentru o mai bună orientare în carieră.
Sprijinim acest proiect care vine cu o veste excelentă pentru toți copiii din județul nostru, dar și pentru părinții lor, atât din mediul urban, cât și rural: elevii vor putea fi testați în mod gratuit pentru a vedea care este drumul în carieră cel mai potrivit profilului lor. Credem că acest centru va aduce mai multă claritate și deci mai multă motivare copiilor. Este o inovație care sperăm să fie multiplicată cât mai curând”, a declarat Monica Dianca, coordonator de CSR & Comunicare, Ameropa Grains.
Proiectul se înscrie în strategia Ameropa Grains de a se implica în educație, în comunitatea locală. O altă inițiativă de impact din această zonă este Happy Grains, programul identitar de responsabilitate socială al companiei, care a ajuns la peste 2.500 de elevi din comunități din mediul rural în cei șapte ani de existență.
Ca noutate, „Școala mea, Natura“, proiectul lansat în 2023 de Ameropa Grains pentru a susține educația în natură, a fost deja scalat, după doar cinci luni de la lansare. Inițial gândit pentru a ajunge la trei comunități până la finalul acestui an, proiectul a ajuns în șase locații din județul Constanța și Călărași: cu foișoare construite în curtea școlilor și ateliere speciale de storytelling și Arts& Crafts legate de recolte, pământ, protecția mediului.

„Toate aceste inițiative vin să consolideze abordarea comunitară asupra educației în județul nostru: doar împreună, autorități locale, companii, părinți, profesori, elevi, putem duce la un alt nivel de relevanță școala românească”, a mai transmis reprezentantul Ameropa Grains.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei