La finele
săptămânii trecute, la Cluj-Napoca, a avut loc cea de-a XIX-a ediție a
Festivalului Național de Teatru Școlar în Limba Spaniolă, un eveniment anual,
organizat de Ambasada Spaniei, prin Biroul Atașat pentru Educație, în
colaborare cu Ministerul Educației din România, la care a participat și
Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu” din Constanța.
- Publicitate -
Expresie a cooperării educative și culturale dintre
Spania și România, la această ediție au participat Ambasadorul Regatului
Spaniei în România, E.S. José Antonio Hernández Pérez-Solórzano și Atașatul
pentru Învătământ al Ambasadei Spaniei în România, Francisco Javier Menéndez
Sánchez.
În fiecare an, trupele de teatru formate din elevii celor
unsprezece instituții de învățământ care fac parte din Programul Secțiilor
Bilingve de Limba Spaniolă din România pun în scenă piese de teatru, originale
sau adaptate, scrise de autori spanioli și hispanoamericani.
La ediția din acest an, trupa de teatru spaniol a
Colegiului Național Pedagogic „Constantin Brătescu” din Constanța a obținut
Premiul I - cea mai bună piesă a Festivalului, cu opera „Malas”, de Miguel
Galindo Abellán, calificându-se astfel la etapa internațională. Elevii
participanți au fost: Gurei Patrisia-Anastasia, Chimigea Angela-Maria, Croitoru
Emilia-Maria, Mărgărit Demetria-Ana, Ivan Andreea Isabella, Constantinescu
Călin Ionuț, Crețu Giulia Ioana și Popa Amina Maria, coordonați de prof.
Ladislao Ortiz Lázaro și prof. Ecaterina Patrichi. Vestimentația trupei, extrem
de apreciată, a fost asigurată de DemettraMode.
Ministerul Educației, Formării Profesionale și Sportului
din Regatul Spaniei, prin intermediul Unității de Acțiune Educativă în
Exterior, implementează programul Secțiilor Bilingve de limbă spaniolă, în baza
acordurilor încheiate cu Bulgaria, Slovacia, Ungaria, Polonia, Republica Cehă și
România. Secțiile Bilingve româno-spaniole reprezintă cel mai important program
al Acțiunii Educative Spaniole în România, desfășurat încă din anii '90 și își
găsește fundamentul juridic în Acordul dintre Ministerul Educației din România și
Ministerul Educației, Formării Profesionale și Sportului din Regatul Spaniei,
referitor la crearea și funcționarea Secțiilor Bilingve Româno-Spaniole în
instituțiile de învățământ din România, acord semnat la București, în anul
2007. În prezent, aproximativ 1.000 de elevi studiază, pe lângă curriculumul național
românesc, limba, geografia, istoria și cultura Spaniei în instituțiile de învățământ
participante.
Secția bilingvă spaniolă a fost înființată în Colegiul Național
Pedagogic „Constantin Brătescu" în anul 2019.