În cadrul Proiectului național "Curcubeul schimbării", preșcolarii de la Grădinița "Steluțele Mării" din Constanța au realizat o acțiune sugestiv intitulată "Zâmbește și fii fericit", prin care au marcat și ei Ziua Fericirii. Astfel, au realizat cu mânuțele lor floricele, fețe zâmbitoare, flyere, diplome pentru cel mai frumos zâmbet, pe care apoi le-au împărțit celor de lângă ei: personalului grădiniței, trecătorilor de pe stradă, medicilor și practicanților de la Facultatea de Stoma-tologie a Universității "Ovidius", dar și părinților.
- Publicitate -
"La vederea micuților și mai ales a modului în care au împărțit din realizările lor, a fost imposibil ca zâmbetul să nu apară pe chipul tuturor. Iar aceste zâmbete au fost recompensate prin Diploma celui mai frumos Zâmbet. Nu avem pretenția să spunem că acești minunați copii au înțeles exact noțiunea de fericire, dar știm cu siguranță că i-am învățat ceva: dacă ne vom ridica puțin capul și ne vom deschide ochii, vom observa că în toată graba și alergătura asta «nebună» avem mii de motive să fim fericiți și ne putem face timp și pentru asta", a declarat, pentru "Cuget Liber", prof. Gina Adam, directorul grădiniței.