Prevenirea și combaterea violenței în mediul școlar, în atenţia Ministerului Educaţiei

de Mirabela ȘERBĂNESCU Miercuri, 23 August 2023 1071
Ministerul Educației a organizat, în cursul acestei săptămâni, o amplă consultare pe marginea procedurii privind managementul cazurilor de violență asupra antepreșcolarilor/ preșcolarilor/ elevilor și a personalului școlii, precum și a altor situații corelate, în mediul școlar și a suspiciunii de violență asupra copiilor în afara mediului școlar. La dezbaterea moderată de ministrul Ligia Deca, au participat reprezentanți ai elevilor, ai profesorilor și părinților, ai societății civile, dar și ai instituțiilor partenere (Direcția Siguranță Școlară, Agenția Națională Antidrog). Scopul discuției a fost analizarea observațiilor și propunerilor primite în perioada de consultare publică, derulată începând cu 19 iulie, privind modalitățile de lucru, regulile de aplicat și responsabilitățile persoanelor implicate în managementul cazurilor de violență, precum și în gestionarea altor situații corelate.
„Prevenirea și combaterea violenței în mediul școlar reprezintă priorități ale mandatului meu. M-a bucurat entuziasmul cu care a fost primită această procedură de către elevi, profesori, părinți și de către reprezentanții organizațiilor non-guvernamentale. Toți cei prezenți la consultare au apreciat demersul nostru și inițiativa de a aduna, într-un singur document, toți pașii ce trebuie parcurși în procesul de gestionare a unui caz de violență școlară. Avem, astfel, un traseu ușor de urmărit, ceea ce oferă posibilitatea intervenției rapide și coordonate”, a declarat Ministrul Educației, Ligia Deca.
Totodată, cei mai mulți dintre reprezentanții organizațiilor prezente au atras atenția asupra importanței informării, formării și susținerii pe termen lung a personalului din învățământ privind aplicarea acestei proceduri. Menţionăm că Ministerul Educației lucrează, în prezent, la materiale tematice de informare și va solicita structurilor subordonate să inițieze întâlniri de informare și colaborare cu instituțiile partenere, la începutul anului școlar 2023 - 2024.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei