Prima probă orală a Bacului 2024, declarată banală: „Ne testează emoțiile, nu cunoștințele”

de Simona ANGHEL Marţi, 18 Iunie 2024 3223
Timp de trei zile, începând de luni, 17 iunie, prin 51 de centre de examen din județul Constanța vor trece circa 5.000 de candidați înscriși la Bacalaureatul 2024, pentru a le fi testate competențele lingvistice de comunicare orală în limba română.
O probă despre care se vorbește de prea mulți ani că este banală, care nu presupune nici un grad de dificultate, ci mai repede testează emoțiile candidaților și, pe alocuri, vocabularul, pentru că, indiferent de calificativul primit, această probă este promovată de toată lumea.
Celelalte două probe de competențe evaluate: digitale, respectiv lingvistice într-o limbă de circulație internațională, au o altfel de justificare în calendarul Bacalaureatului. Dar proba de la limba română se mai repetă și între probele scrise, așa încât e privită de către candidați ca fiind banală, chiar inutilă.
 
„Trebuie să fim foarte atenți la modul în care ne expunem ideile”
La Colegiul Național „Mihai Eminescu”, una dintre candidate ne-a declarat, la ieșirea din examen, că i-a picat un text din publicistică „habar nu mai am de unde”, care a avut ca subiect adaptabilitatea emigranților.
Un alt coleg, care nici nu a vrut să-și mai amintească ce subiect a avut, era fericit că a scăpat de prima probă, „pentru că este o mare porcărie, pierdere de timp. Nu înțeleg de ce nu au scos această probă, pentru că deja avem o probă scrisă la limba română. Nu face altceva decât să ne testeze rezistența la emoții, când ne vedem în fața unei comisii de examen. În nici un caz cunoștințele”, ne-a declarat absolventul de la „Eminescu”.
La o masă, pe o terasă din imediata vecinătate a colegiului, patru absolvenți făceau bășcălie de subiectele puerile pe care le-au avut. „De ce mi-ar plăcea să primesc un cadou? Băi, da cine o fi făcut subiectul ăsta știe că e vorba despre unii de clasa a XII-a, și nu de gimnaziu?”, comenta o tânără.
Fix subiectul acesta i-a picat șefei de promoție de la Colegiul Tehnic „I.N. Roman”, Rebeca Constantin. „Mi-a picat un text informativ, dintr-o pagină de blog aparținând Simonei Tache, care vorbea despre semnificația cadourilor în viața oamenilor. Ce părere au ei despre cadouri, pentru că în principiu ei nu le acceptă, nu știu motivul pentru care fac asta, dar atunci când le primesc sunt foarte încântați. A trebuit să menționez care este receptorul mesajului, ce vrea să comunice, care-i scopul comunicării. A trebuit să argumentez fapte, opinii, iar la final să expun o opinie personală, dacă au cadourile vreo semnificație. Am întâlnit de multe ori persoane care nu ar fi acceptat un cadou, dar apoi mi-au umplut sufletul de bucurie când l-au primit cu o anume emoție”, ne-a declarat șefa de promoție care își dorește să devină studentă la contabilitate și informatică de gestiune la Academia de Studii Economice București.
Cât despre cei patru ani petrecuți într-un colegiu tehnologic, ne-a mărturisit că atunci când a venit de la Școala Gimnazială nr. 3 „Ciprian Porumbescu” avea informații preconcepute despre Colegiul „I.N. Roman”.
„Noi am fost generația perioadei de covid, din păcate, și clasa a IX-a și un pic din a X-a am fost online, așa că nu știam la ce să mă aștept. Dar când am venit în bănci am descoperit că este un liceu care îți oferă oportunități să te dezvolți și am profitat din plin de toate provocările. Recomand cu mare încredere acest colegiu elevilor care urmează să susțină Evaluarea Națională”, a dorit să mai adauge Rebeca Constantin.
O colegă tot de la Colegiul „I.N. Roman” a avut ca subiect digitalizarea sistemului de învățământ. „Mi s-a spus să-mi exprim opinia vizavi de evoluția tehnologică și așa… Am mai spus despre emițător de ce fel este… Nu e greu, e ușor, nu-i mare bătaie de cap”, ne-a declarat Alexia Călin.
În schimb, Andreei Cercel i-a picat un text juridic, ce cuprindea art. 29 din Legea învățământului cu privire la activitățile extrașcolare și cum ne ajută la dezvoltarea noastră personală.
„Gen voluntariat. Receptorul textului este avocatul sau un director al unei școli. După care mi-am exprimat opinia. Și anume că aceste activități extrașcolare ne ajută să ne descoperim pe noi, să ajutăm copiii nevoiași, care chiar au nevoie de sprijin”, a mai spus candidata de la Colegiul „I.N. Roman”.
În fața Liceului Teoretic „Ovidius” dezbaterile erau de o cu totul altă… profunzime. De la Alexandra aveam să primim confirmarea că această probă nu este una de temut.
„Un examen extrem de ușor, care nu ne dă mari emoții. Poate subiectul care are la bază termeni juridici și administrativi - care a fost introdus odată cu scoaterea din programă a operelor clasicilor - să pună ceva probleme colegilor care l-au extras. Ideea este că trebuie să fim foarte atenți la modul în care ne expunem ideile, la vocabularul folosit, care nu trebuie să fie unul uzual”, a afirmat absolventa de la „Ovidius”.
 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei