Primul Festival al Iernii la Constanța, organizat în parcul din fața Teatrului Național de Operă și Balet "Oleg Danovski", continuă până pe 4 ianuarie 2015 cu numeroase recitaluri de muzică ușoară și populară, fiecare seară fiind parte a unui ciclu de evenimente gândite pentru comunitate sub egida "Constanța Altfel".
- Publicitate -
Organizat de Asociația Civică "Pentru Constanța", în parteneriat cu Arhiepiscopia Tomisului și cu Muftiatul Cultului Musulman, evenimentul și-a dorit să reanimeze un oraș ce pare lipsit de viață iarna.
Dacă în această seară vor susține recitaluri de muzică ușoară cinci tineri interpreți, mâine seară, în noaptea de Revelion, organizatorii promit un program surpriză.
Joi, 1 ianuarie, în prima zi a noului an, copiii vor avea parte de un teatru de păpuși - "Ursul păcălit de vulpe", urmat de cinci recitaluri de muzică populară: Sorin Șuteu, Mariana Edulescu, Cristi Proca, Mihaela Avram, Ionuț Petreacă.
Seara de vineri, 2 ianuarie, va cuprinde un desfășurător foarte diversificat, din care fac parte o animație cu Pinguinul și Omul de zăpadă, dar și un moment de dans sportiv cu Grupul Dino și un altul cu Corul Muftiatului Cultului Musulman, urmat de Iany Gana și ansamblul de dansuri armânești Avlia și recitalul lui Lucian Colareza.
Ultimele două seri ale Festivalului Iernii de la Constanța se vor deschide cu momentul de muzică clasică oferit de Quartet seară de seară, urmate de divertisment pentru copii și recitaluri.
Sâmbătă, 3 ianuarie, vor urca pe scenă Polifonic Band, Cristiana Dicianu și Andreea Olariu, iar duminică, 4 ianuarie, vor reveni cu recitaluri Dorin Gal, Raluca Sofrone, Nadia Chelariu, Chris Oliver.