Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Proiect de Guvern privind combaterea și prevenirea hărțuirii sexuale în sistemul educaţional

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 15 August 2024 196 1 min citire
Proiect de Guvern privind combaterea și prevenirea hărțuirii sexuale în sistemul educaţional
Guvernul a adoptat, săptămâna aceasta, un proiect de hotărâre care extinde la nivelul universităților și școlilor Metodologia de combatere și prevenire a hărțuirii sexuale, intrată în vigoare anul trecut, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin. Principala măsură anunțată de acesta - posibilitatea de a lua, în anumite cazuri, sesizările anonime. Totodată, a fost aprobat un proiect de lege care a fost pus în transparență, marți, de Ministerul Dezvoltării și care vizează modificarea regimului petițiilor, așa încât să permită sesizările anonime.
Mihai Constantin a precizat că proiectul de HG a fost aprobat „în primă lectură” și că hotărârea finală „să fie pe agenda de săptămâna viitoare”. În ceea ce privește proiectele de lege, cele inițiate de Guvern trebuie să urmeze procedura legislativă în Parlament. Potrivit edupedu.ro, în ceea ce privește regimul petițiilor, care interzice sesizările anonime, proiectul de lege urrmărește să introducă o excepție în cazul în care petițiile anonime se referă la hărțuire pe criteriu de sex sau de hărțuire morală. Acestea urmează să fie supuse analizei persoanei responsabile sau Comisiei de primire și soluționare a cazurilor de hărțuire, conform Metodologiei pentru prevenția și combaterea hărțuirii.
În ceea ce privește proiectul de HG, acesta modifică metodologia anti-hărțuire adoptată anul trecut, astfel încât aceasta să acopere, pe lângă instituțiile și autoritățile administrației publice și companiile, și universitățile și unitățile de învățământ preuniversitar. Acestor măsuri li se adaugă unele prevederi noi referitoare la susținerea victimelor, precum și cele menționate mai sus, referitoare la sesizările anonime.
Taguri
Articolul anterior Biden şi Harris, informaţi de consilierii pentru securitate naţională cu privire la situaţia din Orientul Mijlociu
Articolul următor Timp Liber. Preferați un flamingo sau o lebădă? Plimbări de neuitat pe lacul Tăbăcărie

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei