Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, despre Halloween: Un prilej de (im)pur divertisment

de Madalina PETRESCU Miercuri, 01 Noiembrie 2023 1298
Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, vorbeşte, într-o postare pe Facebook, despre Halloween-ul în România ca „divertisment (im)pur gustat de cei ce caută distracţia cu lumânarea”, subliniind că în creştinism „cultul morţilor presupune rugăciune, nu o veselă mascaradă menită să pună pe fugă spiritele rele”.

„Cultul morţilor în creştinism presupune rugăciunea pentru sufletele acestora, nu o veselă mascaradă menită să pună pe fugă spiritele rele. Acestea sunt ţinute la distanţă prin credinţa în Hristos, post şi rugăciune. Halloween - încă un prilej de joacă puerilă în „societatea spectacolului" inundată de „cultura divertismentului". Nu chiar una de cea mai bună calitate”, spune acesta, amintind că „creştinismul e sobru, nu sumbru, vitalist, nu morbid, interesat de adevăr, nu de mituri, preocupat de schimbarea/ îndreptarea lăuntrică a omului spre eliberarea acestuia din zona de arest a patimilor, de libertatea reală, de frumuseţea morală. Aceea care va salva lumea”, mai scrie Bănescu.

Halloween - o temă care nu zguduie Biserica, în ciuda impresiei suprarealiste a celor mai uşor impresionabili care se sperie chiar în contextul în care sperietura e pe post de sperietoare.

Preocupat în cel mai intens grad şi rafinat mod de seducerea noastră, ultima intenţie a diavolului este să ne sperie.

„Biserica evoluează într-o societate în care persistă sau revin diverse influenţe pre- sau para-creştine. Misiunea ei este să mărturisească cât mai convingător posibil Adevărul revelat, adică pe Hristos, în mod adecvat realităţii, timpului şi reliefului cultural al omului căruia i se adresează, rămânând fidelă Evangheliei şi memoriei perfect funcţionale a Tradiţiei crescute din aceasta, nu unei maculaturi pietist-siropoase sau tradiţionalismului care idolatrizează litera şi ucide spiritul. Halloween-ul (în România) - un prilej de (im)pur divertisment, gustat de cei ce caută distracţia cu lumânarea, adică aproape cu orice preţ”.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei