Piesa "Omul pernă", regizată de Radu Afrim, a fost nominalizată la premiile Uniter 2009 pentru cel mai bun spectacol și cel mai bun regizor, potrivit anunțului făcut de reprezentanții Uniunii Teatrale din România.
- Publicitate -
"«Omul pernă» este un spectacol foarte exact, toți au muncit cu pasiune la el, pe timpul verii, nu au avut concediu. E uimitor că un spectacol pe un text contemporan intră la categoria Cel mai bun spectacol, alături de două texte de patrimoniu. Asta e o raritate. Se știe că anul trecut, în campania electorală, presa locală, și nu numai, a reacționat prompt la acuzațiile unui politician, care susținea că piesa incită la violență, când ea este, de fapt, un semnal de alarmă anti-violență. Susțin că politicienii trebuie să dea bani pentru cultură, nu să o cenzureze. Mă bucur mult pentru Teatrul «Maria Filotti» din Brăila (n.r. - unde a fost montată piesa), pentru că, în ultimii ani, acolo s-au făcut spectacole de valoare incontestabilă, spectacole cu atitudine socială bine definită", explică Radu Afrim contextul în care a fost judecată piesa montată de el anul trecut.
Radu Afrim își leagă numele de alte două nominalizări la premiile Uniter de anul acesta - cea a scenografei Velica Panduru, pentru decorul spectacolului "Boala familei M" (montat la Teatrul Național "Mihai Eminescu" din Timișoara) și cea a Adei Simionică, pentru rolul Hilda din spectacolul "And Bjork, of course" (montat la Teatrul "Toma Caragiu" din Ploiești).
Premiile Uniter vor fi acordate în cadrul unei gale programate pe 13 aprilie, la Teatrul Național din București. Trofeul ce însoțește premiile este opera sculptorului Ion Bitzan.