Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean
Constantin”, din Constanța, a găzduit lansarea revistei de fotografie şi
educaţie vizuală „Avatar Photo Magazine”.
Prima revistă printată de fotografie lansată în ultimii
10 ani în România, Avatar Photo Magazine prezintă o serie de interviuri cu
fotografi care au excelat în domeniile lor, articole şi rubrici care pun
accentul pe latura emoțională, mai mult decât pe cea tehnică, care prezintă
fotografia ca formă de comunicare, dar şi de introspecție, ca terapie pentru
suflet sau evadare din cotidian.
„Ştiu că ideea unei reviste printate în 2022 este o
nebunie, dar e o nebunie frumoasă, pe care mi-o asum. Încerc să adun în jurul
meu oameni faini şi pasionaţi, oameni care respectă fotografia în adevăratul
sens al cuvântului şi sunt convins că vom reuşi. Trebuie să fii rupt de
realitate să te gândeşti la o revistă printată ca la un business...eu îl văd
mai degrabă ca un instrument de educaţie vizuală foarte util într-un moment în
care suntem bombardaţi cu multă informaţie de o calitate îndoielnică, în mediul
online“, a declarat Alin Panaite, redactorul-șef al publicației.
În cadrul evenimentului de lansare a avut loc şi o
expoziţie intitulată “Terapie prin
fotografie”, în care au fost prezentate lucrări ale unor oameni pentru care
fotografia a însemnat mai mult decât un job sau o metodă de a obține aprecieri
pe rețelele de socializare. Sunt persoane cărora fotografia le-a schimbat
viaţa, într-un fel sau altul, şi demonstrează astfel că nu trebuie să fii
fotograf profesionist pentru a putea vedea lucrurile dintr-o perspectivă aparte.
Fotografiile din cadrul expoziției se regăsesc și în
primul număr al publicației lansate miercuri, 26 ianuarie.
Revista Avatar Photo Magazine va avea apariție periodică,
iar momentan poate fi comandată doar online, urmând a fi disponibilă și în
magazinele de distribuție a presei.