Joi, 04 Iunie 2026

Rezultate parțiale ale examenului de titularizare

de Cuget Liber Luni, 21 Iulie 2008 592 1 min citire
Ieri, la avizierul Inspectoratului Școlar Județean Constanța, precum și la cele opt centre de examinare, au fost afișate rezultatele parțiale ale concursului scris de titularizare pentru educatori, învățători și profesori de limba română. Astăzi urmează a fi cunoscute și celelalte rezultate.
Lucrările scrise, pe discipline, au fost evaluate în centrele universitare și în unitățile de învățământ responsabile cu perfecționarea personalului didactic stabilite de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, respectiv 26 de centre universitare și cinci unități de învățământ preuniversitar. Lucrările constănțenilor au fost trimise la Galați, Craiova, Iași și București.
Contestațiile se depun la inspectoratul școlar, în termen de cel mult 48 de ore de la afișarea rezultatelor, la secretarul comisiei de concurs care le transmite, în termen de 24 de ore, centrelor de evaluare. Afișarea rezultatelor finale obținute de candidați are ca termen data de vineri, 25 iulie.
Repartizarea candidaților pe posturile didactice/catedrele vacante titularizabile se va realiza computerizat la data de 30 iulie 2008, în baza opțiunilor exprimate de candidați în fișa de opțiuni, în perioada 28-29 iulie. Posturile didactice/catedrele rămase neocupate în urma titularizării devin netitularizabile și sunt afișate pentru următoarele etape ale mișcării personalului didactic: detașare la cerere și suplinire.
Cadrele didactice care nu au participat la concursul de astăzi sau care nu au obținut cel puțin nota 5 (cinci) la acest concurs pot participa la concursurile pentru suplinire organizate de inspectoratele școlare în 22 august.
Taguri
Articolul anterior Boxerul Florentin Niculescu, acuzat că ar fi lovit o chelneriță
Articolul următor Consilierii pedeliști din Eforie au protestat în fața Prefecturii Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei