Rușii își aduc "Șatra" la Casa de Cultură din Constanța

de Mirabela ȘERBĂNESCU Sâmbătă, 16 Martie 2019 358
În acest weekend, povestea celebrului film "Șatra" prinde viață. Teatrul de stat "Romen" de la Moscova aduce, sâmbătă, 16 martie, de la ora 19.00, la Constanța, un show extraordinar. Acesta va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor, unde de la jarul nestins din câmpia vastă a Siberiei, până la palatele de cleștar ridicate în Rusia, istoria țiganilor va fi interpretată timp de două ore prin dans, muzica și port. 

Spectacolul "Șatra - Noi Țiganii" este considerată a fi uluitoare, atât la nivel de resurse umane, dar și investiție. Rușii vor veni la malul mării cu un tir alocat doar transportului costumelor, plus un număr de aproximativ 100 de persoane. 

Producția fabuloasă va aduce muzica, dansul, coregrafia și scenografia unei uluitoare povești. În cadrul spectacolului, 50 de artiști îmbracă peste 120 de costume ca să reamintească de întreaga istorie tumultoasă a țiganilor, cât și datinile și obiceiurile acestora. Astfel, cel de-al 13-lea trib pierdut din Cartea Genezei va performa pe scena constănțeană. 

Nemaiîntâlnit până în prezent la un show de gen, Teatrul "Romen" va aduce pentru punerea în scenă a acestui show peste 75 de kg de aur sub formă de brățări, cercei, salbe, curele etc. Prețul unui bilet variază între 150 și 200 de lei, în funcție de locul ocupat în sală.  

Până acum, presa internațională a avut doar cuvinte de laudă pentru această reprezentație, asta în condițiile în care costul show-ului "Șatra" este estimat la aproximativ un milion de dolari.


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei