Filiala București-Proză
a Uniunii Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 26 martie, plecarea
dintre noi a prozatoarei, eseistei, traducătoarei și jurnalistei Doina Jela, membră
a acestei filiale.
- Publicitate -
De la aflarea tristei vești, mesajele de condoleanțe nu
încetează să-i omagieze puternica personalitate.
Universitarul bucureștean Paul Cernat rememorează devenirea
sa. „S-a stins, după o lungă suferință suportată cu demnitate, scriitoarea Jela Doina. Pe 1 martie împlinise 74 de ani.
S-a născut la Constanța, într-o familie de refugiați din Cadrilater, a fost
multă vreme profesoară de franceză la școli gimnaziale, iar imediat după 1989 a
devenit redactor la revista „Tomis.” Publicistă anticomunistă prodigioasă,
intens implicată în viața civică postdecembristă, a fost, probabil, cea mai
proeminentă autoare de docudrama despre cazuri excepționale din închisorile
comuniste, fie ele victime sau torționari. Între ele - „Drumul Damascului” (având
în centru un personaj dostoievskian - Franț Țandără - devenit inclusiv subiect
de film și teatru) și „Cazul Nichita Dumitru...” sînt repere ale genului.
Legată de mai multe figuri marcante ale exilului cultural (Pavel Chihaia, Ion
Ioanid ș.a.), a fost foarte apropiată de soții Monica Lovinescu și Virgil
Ierunca, ai căror ultimi ani i-a fost consemnați, sfâșietor - și nu fără unele
controverse - în „100 de zile cu Monica Lovinescu.” De cea dintîi a legat-o,
definitiv și cvasi-filial, reconstituirea tragediei mamei defuncte, Ecaterina
Bălăcioiu-Lovinescu, moartă în condiții carcerale greu descriptibile.
Impresionantă pe ansamblu, „Această dragoste care ne leagă” e și o referință
istorică semnificativă, ca și Afacerea „Meditația Transcedentală” (scrisă
împreună cu Cătălin Strat și Mihai Albu.
În volumele sale memoria, istoria și literatura sînt, de
fapt, greu de despărțit... A fost și o prozatoare de neignorat, și o
traducătoare asiduă. A lucrat, o vreme, ca redactor și șef de colecție
„Memorii, jurnale, convorbiri”, („Procesul comunismului”) la Humanitas, apoi la
Editura Curtea Veche. Nu m-am numărat printre apropiații ei, dar am comunicat
bine acum ceva vreme, la o emisiune de la TV Cultural despre I.D. Sîrbu. Va
rămîne în memoria celor care au cunoscut-o și prețuit-o prin angajamentul
istorico- existențial total cu care și-a servit convingerile.
Dumnezeu s-o odihnească”,
De asemenea, universitarul constănțean Mona Momescu i-a
adus un ultim omagiu: „Am citit, în seara aceasta în presă că s-a stins Doina
Jela (Jela Enache Despois, Geli pentru noi, constănțenii, „Tangelica” pentru
nepoata ei, Roxana, pe care o adora). Doina Jela a fost prima redactoră a
revistei „Tomis” din anii 90 căreia îi duceam, lunar, articole și care stătea
să analizeze articolul cu mine, în biroul ei de la etaj. Geli a umblat, câteva
anotimpuri, pentru documentare, înfruntând refuzurile celor care se ocupau de
arhivele fostelor închisori comuniste, în anii 1991-93, pentru „Cazul Nichita
Dumitru”. Ne vedeam frecvent, la ea, sau în casa părinților mei și povestea
ororile citite/povestite. Prin Geli am avut onoarea de a-l cunoaște pe
scriitorul Pavel Chihaia și de a-i cunoaște familia, pe doamna Maria Ioana
Chihaia și pe fiul scriitorului, acum profesorul Matei Chihaia. Apoi, Geli s-a
mutat la București și a început activitatea editorială, fără să-și abandoneze
proiectele personale. O vreme lungă și eu fiind plecată, nu ne-am văzut, dar am
urmărit toate evenimentele, polemicile, cărțile. Am vorbit îndelung la telefon
acum un an și ceva, când mi-a spus diagnosticul pe care era încrezătoare că îl
va anula, prin tratament. Urma să facă o lansare a romanului „Cuibul din inima
ei” la Universitatea Ovidius. Am lăsat evenimentul pentru perioada
post-tratament, dar am comunicat, ca și cum timpul nu trecuse peste șuetele
noastre săptămânale de la Tomis, din anii 90. Am sunat-o pe 1 martie să îi fac
cuvenitele urări de ziua de naștere, anul acesta nu a răspuns. I-am scris un
mesaj de „La mulți ani, Mărțișoaro, să ne trăiești!”. Nu a răspuns, deși nu îi
stătea în fire să n-o facă. Mi-am spus că Geli e în Bucovina și poate n-o fi
văzut mesajul, am vrut să cred asta! Căci vocea „din capul scărilor” din fosta
redacție Tomis „Aaaaura, doamna Eeeenea” pe când mergeam cu articole și avea
diverse de rezolvat cu doamnele din serviciul administrativ, n-am s-o uit
niciodată. Nici râsul sănătos, indiferent cât de preocupată era”.
