Guvernul a aprobat, în ședința de ieri, prelungirea acordării alocației de stat pentru copii tuturor tinerilor, până la finalizarea studiilor liceale, și nu până la 18 ani, ca în prezent, a anunțat premierul Călin Popescu Tăriceanu.
- Publicitate -
Potrivit ministrului, în prezent, beneficiază de alocație de stat peste trei milioane de copii cu vârsta între zero și 18 ani. În cazul în care alocația se acordă și după majorat, alți 218.000 de tineri, peste 18 ani, care urmează cursurile unei școli, beneficiază de acest drept.
Federația Educației Naționale (FEN) a luat, de asemenea, poziție în legătură cu decizia Guvernului de a sista acordarea alocației la împlinirea vârstei de 18 ani, considerând că acest lucru va încuraja abandonul școlar. Totodată, federația sindicală este nemulțumită și de decizia Guvernului ca alocațiile să nu mai fie distribuite prin inspectoratele școlare, ci prin instituțiile subordonate Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse.
Executivul a eliminat, totodată, din actul normativ inițial și prevederea potrivit căreia alocația se acordă până la finalizarea cursurilor unei școli, tinerii urmând să primescă acest drept până la majorat.