Conform scenariului prognozat de ministrul Sorin Cîmpeanu,
astăzi şi mâine, elevii ar fi trebuit să primească testele antigen din salivă
ce urmau a fi folosite pentru săptămâna viitoare. Ministerul Educaţiei anunţă,
însă, că nu le-a primit, aşa că nu are ce să distribuie şcolilor. Sunt puţine
şanse ca testele să ajungă mâine în unităţile de învăţământ.
Reprezentanții Ministerului Educației spun că vina nu le
aparține pentru că instituția nu se ocupă cu achiziționarea acestor teste, ci
doar de distribuție. Ministerul Educației a cerut, print-o adresă oficială,
Inspectoratului General pentru Situații de Urgență să-i prezinte cu exactitate
calendarul livrărilor.
Ministerul a mai cerut ca testele pentru săptămâna
viitoare să fie ambalate fie individual fie în chituri de câte două teste.
În acest moment, având în vedere că testele nu au ajuns
în depozitele inspectoratelor școlare județene, testarea care ar fi trebuit să
aibă loc în ziua de luni este cu semnul întrebării pentru că școlile nu au ce
să distribuie copiilor nici astăzi și nici vineri.
La nivel național, sunt peste 3.000.000 de elevi, așa că
au fost distribuite puțin peste 6.000.000 de teste în urmă cu două săptămâni.
România a contractat 70.000.000 de teste. Primul lot este
format din 12.500.000 de teste.