137 de echipe de preșcolari și elevi, coordonate de
profesori voluntari, au participat, în perioada februarie – mai 2023, la două
competiții lansate în cadrul programului național de educație climatică Patrula
de Reciclare: „Nicio baterie la gunoi” – 2023 (concurs național) și „GreenUp my
School” (concurs regional).
15 echipe au fost premiate pentru impactul în comunități
al activităților lor de promovare a colectării selective a deșeurilor electrice
(aparate electrice vechi sau defecte, baterii și acumulatori consumați, becuri
și neoane arse).
Între acestea și Școala Gimnazială „Emil Gârleanu”, din localitatea
Bărăganu, a fost declarată câștigătoare a concursurilor „Nicio baterie la
gunoi”, la categoria Cea mai inspirată acțiune de informare a comunității.
Isprava elevilor coordonați de prof. Laura Elena Micu
este cu atât mai lăudabilă cu cât între câștigători am remarcat unități de
învățământ preponderent din nordul țării, din județe precum Maramureș, Sălaj,
Satu Mare.
La „Nicio baterie la
gunoi - 2023” (organizat de Asociația Volens cu sprijinul SISCOBAT) au luat
parte grădinițe, școli și licee din toată țara. A fost cea mai de succes ediție
a competiției „Nicio baterie la gunoi”, din toți cei 4 ani de când este
desfășurată, cu o participare de 90 de echipe. Competiția continuă peste vară,
premiile pentru cantitățile de baterii colectate urmând să fie decise în luna
octombrie 2023.