Cu certitudine, dezbaterea publică lansată de Ministerul Educației pe pagina de internet edu.ro pentru doar cinci zile, cu privire la un proiect de ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul educației, a trecut neobservată, comentariile pe marginea unor modificări de substanță lipsind cu desăvârșire.
- Publicitate -
Vă reamintim că documentul vizează clarificarea cadrului normativ privind învățământul special integrat, dubla specializare, examenul național de definitivare în învățământ, contractul de management al directorilor de școli, dar și reglementarea funcționării școlilor doctorale în anul universitar 2016-2017, revizuirea modului de ocupare a funcției didactice de profesor universitar sau reglementarea activităților desfășurate de agențiile de asigurare a calității, din țară sau străinătate, înregistrate în Registrul European pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (EQAR) pe teritoriul României.
Interesantă ni se pare propunerea care vizează persoanele care nu promovează examenul pentru definitivare în învățământ și care se pot prezenta la o nouă sesiune după reluarea de fiecare dată, anterior susținerii examenului, a stagiului de practică cu durata de un an școlar. Can-didații pot susține examenul național pentru definitivare în învățământ fără taxă, de cel mult trei ori. Prezentările ulterioare la examen sunt condiționate de achitarea unor taxe stabilite de către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice.
În plus, Ministerul Educației propune ca evaluările transdisciplinare să fie introduse în Evaluarea Națională, organizată la finalul clasei a VIII-a, pentru generațiile de elevi care vor începe clasa a V-a anul viitor. Iar examenul de Bacalaureat se va desfășura, de asemenea, transdisciplinar, începând cu generația de elevi care în anul școlar 2017-2018 se va înscrie în clasa a IX-a.
Până vom afla concluziile ministerului cu privire la opiniile celor care au reușit în cele cinci zile de dezbatere publică (11-16 noiembrie) să-și expună punctul de vedere, profesorii constănțeni cu care am stat de vorbă sunt unanim de acord că o nouă schimbare ar bulversa și mai tare: "Este mai greu să se realizeze așa ceva și mai cu seamă într-o perioadă atât de scurtă. Nu s-a oferit până la momentul acesta o schemă exactă a acestui examen, în ce constă structura subiectului, ce presupune concret și ce urmărește acest tip de evaluare. Nu cred că se va da tipul acesta de examen. Mi se pare destul de bine așezată modalitatea aceasta de evaluare, admiterea computerizată este foarte bună, nu văd de ce trebuie să schimbăm de la un an la altul, pentru că atunci când există discontinuitate se răsfrânge și asupra elevului", declara prof. Liliana Ianțuc, de la Școala Gimnazială "George Enescu" din Năvodari.
Așteptăm cu interes urmările acestei dezbateri… fulgerătoare.