Duminică, 07 Iunie 2026

Se redeschid muzeele. Măsuri necesare pentru siguranța vizitatorilor

de Andreea PERHAIȚĂ Vineri, 08 Mai 2020 294 1 min citire
Se redeschid muzeele. Măsuri necesare pentru siguranța vizitatorilor
Peste mai puțin de o săptămână se vor redeschide muzeele, după o pauză prea lungă, cauzată de pandemia cu noul coronavirus. Rețeaua Națională a Muzeelor din România propune o serie de măsuri necesare redeschiderii muzeelor pentru public, conforme cu recomandările europene.
Astfel, ar trebui să se aibă în vedere deschiderea treptată a expozițiilor și prezentarea unui circuit unic de vizitare prin muzeu, limitarea numărului de vizitatori, dar și alocarea unor intervale de timp special pentru grupurile de risc, cum ar fi persoanele în vârstă. Apoi, orarul ar trebui prelungit în cazul în care fluxul de vizitare este mare sau foarte mare la început, iar, ulterior, dacă gradul de interes scade, se poate reveni treptat la programul de vizitare normal.
Reprezentanții Rețelei muzeelor propun furnizarea de dezinfectanți de mâini pentru vizitatori, afișe informative, dar și curățarea regulată a instalațiilor sanitare publice și a mânerelor și ușilor. De asemenea, vor fi scoase din uz cel puțin temporar, ghidurile audio, hands-on sau ecranele tactile.
"Aceste măsuri au fost adoptate deja în diverse țări care, de asemenea, au decis ca muzeele să fie deschise pentru vizitatori. În ciuda faptului că asociațiile profesionale nu au fost consultate, așa cum era firesc, sperăm totuși ca Ministerul Culturii să țină cont de propunerile noastre", a precizat Dragoș Neamu, reprezentantul Rețelei Naționale a Muzeelor din România.
Taguri
Articolul anterior Se caută soluții pentru încheierea anului universitar. Ce propunere au rectorii
Articolul următor Sistem integrat de ultimă generație, pentru cursurile online de la Colegiul "Mircea cel Bătrân"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei