Sfântul Constantin cel Mare este fiul împărătesei Elena și al împăratului Constanțiu Chlor. În anul 306, Constanțiu i-a încredințat fiului provinciile apusene ale Imperiului Roman. A urmat o perioadă de războaie militare între conducătorii Apusului și ai Răsăritului, Constantin ieșind victorios în bătăliile împotriva lui Maxențiu (307-312), la Turin, Verona și Podul Milvius, lângă Tibru, pe 12 octombrie 312. Despre ultima bătălie, Episcopul Eusebiu de Cezareea, prieten al împăratului Constantin cel Mare, consemnează că acesta din urmă se ruga "Dumnezeului tatălui lui" și a văzut pe cer o cruce luminoasă și inscripția: "prin acest semn vei birui", iar noaptea a visat că i s-a arătat Hristos care l-a îndemnat să însemneze cu crucea toate stea-gurile armatei. Astfel, deși armata lui Constantin era net inferioară celei a lui Maxențiu, cu ajutorul lui Dumnezeu Constantin a ieșit victorios. Peste puțin timp, Constantin a dat libertate creștinilor prin "Edictul de la Milan" prin care a pus capăt persecuțiilor. Tot el a organizat și primul Sinod Ecumenic (Niceea, 325, în care a fost combătută erezia ariană și s-a stabilit că Iisus Hristos este Om adevărat și Dumnezeu adevărat), reforma administrativă și juridică realizată pe baza perceptelor creștine, în plus Con-stantin cel Mare a mutat capitala la Constantinopol, vechiul Bizantion, oraș care a fost inaugurat pe 11 mai 330.
- Publicitate -
De numele împărătesei Elena este legată descoperirea lemnului Sfintei Cruci la Golgota, construirea bisericii Sfântului Mormânt, a bisericii din Betleem sau cea de la Nazaret.
Pentru contribuția lor la dezvoltarea și răspândirea creștinismului, Sfinții Împărați Constantin și Elena au fost trecuți în rândul sfinților și socotiți "întocmai cu apostolii".
Parohia "Sfinții Împărați" din Constanța a fost înființată în anul 1919 de către preotul Alexandru Morioanu. Inițiativa construirii unei biserici în cartierul zis atunci Călărași a aparținut primarului Virgil Andronescu. Biserica a fost sfințită de Patriarhul României, Miron Cristea (1919-1936), împreună cu Episcopul Constanței, Gherontie Nicolau, și PS Galaction Cordun. Biserica are un stil arhitectural aparte, în corpul bisericii fiind integrat un turn-clopotniță lateral, înalt de 30 metri.