Duminică, 07 Iunie 2026

Sindicaliștii din învățământ trec iar la amenințări

de Cuget Liber Marţi, 04 August 2009 471 < 1 min citire
Un comunicat remis redacției la închiderea ediției și purtând semnătura celor patru federații sindicale din învățământ, respectiv FSLI, FSI Spiru Haret, FEN și FNS Alma Mater, ne aduce la cunoștință că au constatat, în ultima vreme, "mai multe încălcări ale ACORDULUI semnat în data de 6 mai a.c. cu reprezentanții Guvernului. În aceste condiții, solicităm, în regim de urgență, o întâlnire cu conducerea Consiliului de Coordonare a coaliției de guvernământ pentru a lămuri probleme ce nu mai suferă amânare, mai ales având în vedere intenția Guvernului de a modifica unilateral Proiectul de Lege a salarizării unitare a bugetarilor, negociată cu noi în ultimele luni, în sensul diminuării dramatice a coeficienților de ierarhizare. Atenționăm că în cazul în care Guvernul României nu-și va respecta angajamentul stipulat în ACORD privind salarizarea personalului din învățământ, vom relua acțiunile de protest, conform art. 10 din acest ACORD".
Taguri
Articolul anterior Codul Educației aduce numeroase modificări învățământului românesc
Articolul următor Ospătarii de pe litoral admit că servirea la terase este proastă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei