Clubul Artelor "Solteris" din Mangalia a început deja activitatea pe anul acesta, prin editarea unei "Antologii de cultură și artă", care va apărea în curând sub egida Uniunii Scriitorilor din Dobrogea, la editura Ex Ponto.
- Publicitate -
Antologia cuprinde 43 de scriitori, pictori, ziariști, membri ai Uniunii Scriitorilor din Dobrogea și din alte regiuni, ai Uniunii Artiștilor Plastici, ai Uniunii Ziariștilor Profesioniști, dar si elevi, profesori, medici, ingineri, din țară și străinătate, care au în comun pasiunea pentru creație.
Dintre pictorii pe care îi regăsim în antologie îi amintim pe Valentin Anesia - Franța, Luiza Cala, Karl Robert Perko, Gabriel Balasz, Nicolae Găgeanu și Marcela Dabu.
"Antologia de cultură și artă" se află la cea de-a treia ediție, celelalte două apărând în 2005 și 2007.