După ce, week-endul trecut, soliștii Teatrului Național
de Operă și Balet ”Oleg Danovski” au oferit o surpriză extrem de plăcută
melomanilor constănțeni, coborând de pe scenă în aer liber, în fața instituției,
ultimele două evenimente culturale ale lunii mai poartă amprenta inegalabilului
Verdi.
Sâmbătă, 28 mai, ora 19:00, publicul este invitat în sala
teatrului, la una dintre cele mai apreciate lucrări aparținând lui Giuseppe
Verdi - ”Traviata” (în italiană La traviata), o operă în patru acte pe libretul
în limba italiană al lui Francesco Maria Piave. La baza operei stă romanul lui
Alexandre Dumas fiul - „Dama cu camelii”. Premiera operei a avut loc la Teatro
La Fenice din Veneția, în data de 6 martie 1853. Prima reprezentație a fost un
eșec, datorat în primul rând mediocrității interpretării. Abia la reprezentația
din 6 mai 1854 pe mica scenă a teatrului San Benedetto, tot de la Veneția,
opera a avut un real succes.
Soliștii reprezentației de sâmbătă, 28 mai, vor fi Laura
Eftimie, Doru Iftene, Marius Eftimie, Stela Sîrbu, Mădălin Băldău, Laurențiu
Severin, Adrian Pîrlea, Constantin Acsinte, Ionela Duma, Adrian Bădilă.
Tot Giuseppe Verdi este compozitorul operei programate
duminică, 29 mai, de la ora 19:00, în sala teatrului. „Nabucco” este o operă
compusă în 1841 pe un libret de Temistocle Solera. Premiera a avut loc la Teatro
alla Scala („Scala”) din Milano la 9 martie 1842. Nabucco este prescurtarea
numelui regelui asirian al Babilonului Nabucodonosor al doilea (în original:
Nebucadnețar), care a trăit și domnit în jurul anului 600 î.Hr. Cele două teme
principale ale acțiunii sunt dorința de libertate a poporului evreu din timpul
robiei lor din Babilon, precum și aroganța și nebunia personajului principal
Nabucco, care-l duce până la autoproclamarea sa drept Dumnezeu unic și la
pedepsirea cu pierderea minților. Spre sfârșitul operei el însă își revine,
adoptă credința în Iehova (sau Iahve), Dumnezeul evreilor, și eliberează pe
evrei din robie.
Soliști vor fi: Vasile Chișiu (București), Mădălin Băldău
Debut, Orest Pîslariu (București), Akiko Hayakawa (Japonia), Lucia Mihalache, Ștefan
Schuller (Brașov), Iulian Bratu, Mihaela Ionescu
Bilete disponibile pe website
https://www.tnobconstanta.ro/bilete și la Agenția Teatrului.