Studenți din toată țara prezintă spectacolele de absolvire la Teatrul de Stat Constanța

de Violeta PAVELESCU Marţi, 22 Iunie 2010 923
Spectacolele de absolvire ale studenților la teatru din universități din țară vor fi prezentate sâmbătă, la Teatrul de Stat, în cadrul proiectului - pilot "Ziua absolventului de teatru Constanța 2010". Evenimentul va debuta cu momentul studenților Facultății de Arte, secția Teatru a Universității "Ovidius" - un spectacol coupé, compus din piesele "Martorii sau Mica noastră stabilitate" de Tadeusz Rozewicz și "O, ce zile frumoase", de Samuel Beckett, a căror regie este semnată de lector univ. dr. Diana Cheregi și de asist. univ. dr. Dana Trifan Enache. Din distribuție fac parte: Carmen Monțescu, Veronica Enușcă, Tiberius Stanciu și Romulus Moldovan. Spectacolul va începe la ora 10,30 și va fi urmat de cel al absolvenților UNATC București, "Vocea broscuței țestoase", adaptare după John van Druten (ora 13). De la ora 15,00, Universitatea "Hyperion" București va prezenta spectacolul "Întoarcerea", bazat pe texte de Marin Sorescu, Zaharia Stancu, Neal Donald Walsch și Gabriel Garcia Marquez, de la ora 16,30, urmat de spectacolul "Cameristele", o adaptare după Jean Genet a Universității "Spiru Haret" București. De la ora 18,00, vom putea vedea spectacolul Universității din Craiova, "4 absolvenți în căutarea unui director de teatru", bazat pe texte de Aldo Nicolai, Michel Tremblay; Jaroslaw Hasek, Dumitru Velea, Marin Sorescu, Irmgard Keun, Valentin Nicolae și Matei Vișniec. Ultimul spectacol al serii, "Fluturii sunt liberi", de Leonard Gershe, va fi prezentat de UNATC, de la ora 20,00. "Ziua absolventului de teatru" este un eveniment organizat de Universitatea "Ovidius", Teatrul de Stat și Fundația "Fantasio". Intrarea este liberă.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei