Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Studenții de la Arte prezintă "O zi din viața aromânilor"

de Cuget Liber Joi, 30 Mai 2013 135 1 min citire
Astăzi, în Aula Magna a Universității "Ovidius" din Constanța, are loc spectacolul "O zi din viața aromânilor". Realizat de Facultatea de Arte a Universității "Ovidius" din Constanța, în colaborare cu Asociația Europeană Interaxe, spectacolul are la bază un amplu proiect prin care s-a încercat redescoperirea literaturii clasice a romanității sud-dunărene, a muzicii și a dansurilor specifice. 
Spectacolul "O zi din viața aromânilor" s-a născut din dorința de a populariza, în locurile în care ei trăiesc, valorile lor autentice, elementele de cultură, tradiții, muzică, dans și de a explora memorii și aspecte deosebite din traiul aromânilor din Balcani și din România. 
Regia spectacolului este semnată de Geo Dobre, iar pregătirea muzicală, de conf. univ. dr. Dumitru Lupu și lect. univ. dr. Mirela Kozlovsky. Coordonatori ai acestui proiect sunt conf. univ. dr. Daniela Hanțiu și Steliana Duliu-Bajdechi, de la a cărei idee a și plecat tot acest frumos demers. 
La realizarea lui participă studenți ai specializărilor Pedagogie muzicală și Arta spectacolului (Actorie) de la Facultatea de Arte a Universității "Ovidius" din Constanța: Eliza Nirlu, Ionuț Dulgheriu, Monica Ilie, Adrian Iosifides, Georgiana Rusu, Ilie Părău, Ana-Maria Anagosti, Loredana Ianca, Alexandru Budacă, Greta Murariu, Elena Taban, cu participarea Corinei Badea și a ansamblului de dansuri al Colegiului Național "Mircea cel Bătrân", coordonator - Mirela Goga. Proiecțiile de film și fotografiile provin de la Anthropoesis, Arhiva Frații Manakia - Muzeul Țăranului Român.
Taguri
Articolul anterior Rezultatele Bacalaureatului special
Articolul următor Cine vor fi noii directori de la Delfinariu și… "Republica"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei