Angajați din departamentul artistic și tehnic din cadrul Teatrului de Stat Constanța au rămas, recent, fără locuri de muncă, în urma unei decizii a Consiliului de Administrație al instituției. Cei aflați în această situație au avut contract de muncă pe perioadă determinată, respectiv 2 ani. Contractele lor au expirat pe data de 2 iulie și nu au mai fost prelungite.
- Publicitate -
"Actori" plătiți pentru nimic
Conform directorului Teatrului de Stat, Virgil Iosif, s-a decis neprelungirea contractului de muncă în cazul actorilor angajați, dar pe care publicul nu i-a văzut niciodată pe scenă, nefiind distribuiți în niciun spectacol. Aceștia sunt Emanuel Cristoiu, Mirela Klein, Mariana Milaș și Dorotheea Petre, anonimi nu doar pentru publicul constănțean, cât și pentru colegii lor, ei absentând chiar și de la casting-uri: "Nu s-au prezentat la casting-uri, și nici pe la avizier n-au trecut, măcar din bun simț", spune Virgil Iosif. Totuși, timp de doi ani, ei au fost plătiți lunar, din banii constănțenilor, fără a-și onora îndatoririle. O sinecură nu strică nimănui.
Tot din categoria actorilor "cu numele" face parte și Luiza Sarivan, cooptată acum un an de Teatrul de Stat, și care până acum nu a jucat în niciun spectacol. Întrebată telefonic care este motivul pentru care nu a fost distribuită în niciun spectacol, ea nu ne-a răspuns personal, telefonul fiind preluat de o voce masculină, care a elucidat misterul: "Pentru că nu o lasă Bogdan Caragea" (n.red.: director de producție în cadrul Teatrului de Stat).
Nevoiți să o ia de la zero
Nu doar cei care nu au avut contact cu scena au fost puși în situația de a nu li se mai prelungi contractele de muncă. Este și cazul lui Alexandru Mereuță și al actriței Turchian Nasurla, distribuiți în spectacolele "Pană de automobil" și "Cabinierul", respectiv în "Terorism" și "8 femei". Conform unor surse din interiorul teatrului, printre actorii "activi" cărora nu li s-a mai prelungit contractul de muncă se numără și Lucian Iancu, Alexandru Mereuță, Dan Zorilă, Costina Ciuciulică, Turchian Nasurla, Loredana Luca și Remus Archip. Chiar dacă, așa cum ne informează direcțiunea teatrului, există posibilitatea de a lucra, în continuare, pe contract de colaborare, unii dintre actori sunt pesimiști în această privință: "Neavând bani pentru salarii, nu cred că vor avea nici de colaborări. Va trebui să mă întorc acasă, la Brașov. Cât am fost angajați, am plătit toate dările și ar fi interesant ca de acum să nu mai existăm pentru societate", ne-a spus Dan Zorilă.
În urma unei ședințe a Consiliului de Administrație și a Consiliului Artistic, desfășurată recent, a fost realizată o listă cu "cei mai buni", dar s-au urmărit și categoriile de vârstă și de genuri necesare în spectacolele aflate în repertoriu. De asemenea, în ceea ce privește decizia neprelungirii contractelor de muncă a actorilor menționați, s-a ținut cont și de criteriul celui de-al doilea job. Este și cazul lui Turchian Nasurla, care lucrează în paralel ca asistentă medicală la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Municipal Mangalia (știute fiind salariile de mizerie ale actorilor...). Deși este o actriță talentată, fapt recunoscut și de directorii Teatrului de Stat, ei nu i s-a reînnoit contractul de muncă. Principiul celui de-al doilea job nu se aplică, însă, în cazul tuturor. Cu atât mai puțin în rândul directorilor: Sorin Lucian Ionescu, Directorul de Strategie, Proiecte și Imagine din cadrul Teatrului de Stat, are, la rândul său, un alt job – director de programe la TV Neptun.
"Îmi iubesc prea mult profesia ca să plec și să-mi scriu memoriile sau cartea de poezii"
În ceea ce-i privește pe Lucian Iancu și pe Alexandru Mereuță, actori cu vastă experiență teatrală, directorul Virgil Iosif a motivat decizia Consiliului de Administrație prin faptul că "au pensia asigurată". În schimb, vor putea fi văzuți în continuare pe scenă, pentru că, "lumea îi cere, și vor juca pe contract de colaborare", conform spuselor directorului Iosif.
Statutul de angajat este, în opinia lui Alexandru Mereuță, mai avantajos decât cel de colaborator: "Eram avantajat dacă eram salariat, pentru că sincopele posibile în reprezentarea unor spectacole depășesc, uneori, două, trei, patru săptămâni. Din punct de vedere profesional, ca salariat, implicarea mea în determinarea unor reluări de spectacole este mai perseverentă și urmată de rezultate concrete și imediate. Relația dintre angajat și angajator coincide cu responsabilitatea față de prestațiile profesionale. Angajatorul e receptiv la cererea actorului, care face o ofertă de lucru sau un proiect. Dar când ești colaborator, e altceva…". "Într-un fel, au și ei dreptate cu această măsură, pentru că sunt sub influența unor ecouri din partea guvernanților, care se manifestă perseverent să refacă folosirea pensionarilor în unele domenii", a precizat Alexandru Mereuță, obișnuit cu astfel de măsuri: "Am fost angajat și dat afară din director în director, dar îmi iubesc prea mult profesia ca să plec și să-mi scriu memoriile sau cartea de poezii".
La baza deciziei de a face reduceri de personal stau "considerente economice și legislative", după cum ne-a spus Sorin Lucian Ionescu, Directorul de Strategie, Proiecte și Imagine din cadrul Teatrului de Stat. Conform acestuia, contractele de muncă s-au făcut în funcție de condițiile financiare din acel moment și, ținând cont de circumstanțele economice și repertoriale actuale ale teatrului, s-a renunțat la prelungirea unora dintre ele. Chiar dacă circumstanțele economice sunt nefavorabile, Teatrul de Stat rămâne tot cu cinci directori: Director General - Virgil Iosif, Director Artistic - Sorin Militaru, Director Producție - Bogdan Caragea, Director Strategie și Promovare - Sorin Lucian Ionescu și Director Economic - Luminița Olteanu.
Situația rămâne incertă în ceea ce privește viitorul actorilor distribuiți în spectacolele care însă se joacă la Teatrul de Stat. Conform lui Sorin Lucian Ionescu, este "probabil" ca actorii cărora nu li s-a mai prelungit contractul de muncă să lucreze, în continuare, în regim de colaborare în cadrul Teatrului de Stat.