Mâine, la Universitatea "Andrei Șaguna", Excelența Sa Teodor Meleșcanu, Directorul Serviciului de Informații Externe (SIE), personalitate marcantă a vieții politice, diplomatice și academice românești, va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității "Andrei Șaguna" din Constanța. Ceremonia va deschide cea de-a XXII-a Sesiune anuală de Comunicări a Studenților și Cadrelor Didactice.
- Publicitate -
Această înaltă distincție academică vine ca o încununare a relațiilor de prietenie și respect reciproc care s-au concretizat anul trecut, prin susținerea de către Teodor Meleșcanu a cursului festiv pentru absolvenții Facultății de Drept și Facultății de Științele Comunicării, promoție care îi poartă numele.
Ceremonia decernării titlului de Doctor Honoris Causa va deschide cea de-a XXII-a Sesiune de Comunicări a Studenților și Cadrelor Didactice, care se desfășoară anual, de Ziua Uniunii Europene, și va avea loc în Aula Magna a Universității "Andrei Șaguna", de la ora 11. Invitatul de onoare va susține, în plen, o alocuțiune, după care Sesiunea de comunicări va continua cu Masa Rotundă "Riscuri și amenințări la Marea Neagră", moderată chiar de prof. univ. dr. Teodor Meleșcanu.
Va urma prezentarea lucrărilor științifice ale studenților și cadrelor didactice, pe opt secțiuni, corespunzătoare specializărilor celor patru facultăți ale Universității "Andrei Șaguna".
La ora 17.30 lucrările sesiunii vor fi reluate în plen, unde vor fi enunțate concluziile și va avea loc festivitatea de premiere a celor mai merituoși studenți.
În cea de-a doua zi a Sesiunii de comunicări științifice, sâmbătă, de la ora 10, vor avea loc câteva manifestări satelit, printre care work-shop-urile "Dezvoltare personală prin schimbarea scenariului de viață" și "Tinerii, mass-media și politica".