Vineri, 05 Iunie 2026

La Constanța, prin sondaj Tezele la română vor fi recorectate

de Simona ANGHEL Marţi, 19 Mai 2009 435 1 min citire
Întrucât există școli la care gradul de promovabilitate a fost de 100% sau unele în care a fost de doar 20%, ministrul Educației Ecaterina Andronescu a dispus ca inspectorii școlari să facă o analiză a lucrărilor. Mai mult decât atât, există și unități școlare la care niciun elev nu a promovat, cum s-a întâmplat la o școală din județul Dolj.
La Constanța, conform celor afirmate de prof. Adriana Gheorghe, inspector general adjunct și președinte al comisiei de desfășurare a tezelor, statisticile au demonstrat că nu există motive de îngrijorare. S-a constatat că în mediul urban au predominat notele de 8 și 9, iar în mediul rural de 5 și 7. Cu situația în față, vedem că note sub 5 s-au înregistrat la 24% dintre elevii de-a VII-a și 22,7% la cei de-a VII-a, cel mai mic procent fiind la notele de 10 (5,8%, respectiv 8,5%).
"Am convingerea că, de anul școlar viitor, nu vor mai exista teze cu subiect unic. Până atunci, însă, prin sondaj, vom efectua o recorectare a tezelor de la limba și literatura română, stabilind un eșantion reprezentativ de lucrări. În cazul în care se vor constata diferențe de notare, elevului nu i se va schimba nota, dar dacă diferența depășește 1,5 puncte, respectivului profesor i se va retrage dreptul de a mai corecta. De asemenea, intenționăm ca, la finalul acestei sesiuni de teze, să verificăm, tot prin sondaj, dacă există diferențe mari între notele din catalog și nota de la teză", a mai declarat, pentru "Cuget Liber", prof. Gheorghe.
Taguri
Articolul anterior "Scandal cusut cu ață albă chiar de directoare"
Articolul următor Expoziție foto pe holurile ISJ Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei