TITULARIZARE 2023. 23 de candidați constănțeni au obținut note mai mari după contestații

de Simona ANGHEL Miercuri, 26 Iulie 2023 1720
Rezultatele înregistrate la proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar (după soluționarea contestațiilor) relevă o majorare, la nivel național, de 2,36% a notelor ≥ 7 în raport cu prima afișare: de la de la 48% la 50,36%. Creșterea se situează relativ în aceeași marjă ca în anul anterior (2,05%).
În județul Constanța, pe palierul de note 1,01 – 4,99, de la 131 de candidați, inițial, s-a ajuns la 114, cu note între 5 și 6,99, de la 267 s-a ajuns la 261, iar 23 de candidați au reușit să obțină note mai mari sau egale cu nota 7 (de la 325 inițial s-a ajuns la 348 candidați).
 
Situația finală, prezentată sintetic, la nivel național
Au fost înregistrate 5.261 de contestații (5.083 în anul 2022 și 6.248 în anul 2021). În cazul a 5.076 de contestații (96,48%), notele au fost modificate astfel: pentru 3.179 de lucrări notele inițiale au fost mărite, în timp ce pentru 1.897 de lucrări notele inițiale au fost micșorate.
Procentul notelor ≥ 7 (șapte) a crescut cu 2,36%: de la 48% la 50,36%, fiind aproape la același nivel cu procentul din anul precendent (50,73%) și în creștere cu peste 4% față de anul 2021 (46,71%).
Procentul notelor între 5 și 6.99: 33,39% (în ușoară creștere, comparativ cu anul trecut - 32,96%).
Din promoția curentă, 46,85% dintre candidați au obținut note ≥ 7 (șapte), rată de succes situată în proximitatea celei de anul trecut (46,98%), dar în creștere față de anul 2021 (2,65%).
127 de candidați (dintre care 24 de candidați din promoția curentă) au obținut nota 10 (număr nemodificat față de prima afișare), iar 11.884 de candidați au obținut note între 7 și 9,99.
Rata de participare a fost 83,17% (din promoția de absolvenți înscriși la concurs în acest   an s-au prezentat 81,70% dintre candidați).
În centrele de evaluare au fost notate 23.850 de lucrări. Din cauza abaterilor de la prevederile metodologiei de concurs, 42 de lucrări au fost anulate în centrele de evaluare.
26 de candidați au fost eliminați din sălile de concurs pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Aceștia nu vor fi repartizați/nu vor putea ocupa posturi didactice/catedre în anul școlar 2023 - 2024.
Pentru a obţine statutul de titular (angajare pe perioadă nedeterminată), candidații trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) la proba scrisă. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) la proba scrisă.
Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, va fi realizată în ședințele publice de repartizare organizate de inspectoratele şcolare în zilele de 27 și 28 iulie.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei