Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria

de Andreea PERHAIȚĂ Joi, 15 August 2019 376
După un post de două săptămâni, credincioșii merg de Sfânta Maria Mare, în ziua de 15 august, la biserică, pentru a se spovedi și pentru a se împărtăși. Însă, cu o seară înainte, aceștia participă în număr cât mai mare la slujba simbolică de înmormântare a Fecioarei (Prohodul Maicii Domnului). 

Pe lângă aceste obiceiuri creștine, unii oameni respectă și anumite tradiții, împământenite din moși strămoși. Se spune că, dacă ești însărcinată, în ajunul Adormirii Maicii Domnului nu trebuie să muncești, ca să ai o naștere ușoară. De asemenea, se spune că, în această zi, rugăciunile adresate Sfintei Fecioare sunt cele mai ascultate din tot anul. 

Fetele care vor să se mărite curând trebuie să spele cu apă de busuioc icoana Fecioarei. Tot în ziua de 15 august, se dau struguri de pomană, pentru sufletul celor adormiți. În această zi, se oficiază cele mai multe nunți din această perioadă, deoarece în post este strict interzis. 

Așadar, de Adormirea Maicii Domnului se merge la biserică, iar restul zilei se petrece în familie, cu bucurie și voie bună. (A.P.)


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei