Duminică, 07 Iunie 2026

Trofeul Festivalului Național „Gala Copilului Actor” a ajuns la Constanța

de Simona ANGHEL Vineri, 22 Mai 2026 266 1 min citire
Trofeul Festivalului Național „Gala Copilului Actor” a ajuns la Constanța
Constanța s-a întors acasă cu marele trofeu al uneia dintre cele mai apreciate competiții dedicate tinerilor pasionați de teatru. Elevii cercului de Artă Teatrală din cadrul Palatului Copiilor Constanța au obținut rezultate de excepție la Festivalul Național de Interpretare Individuală „Gala Copilului Actor”, desfășurat în perioada 15–17 mai, la Dorohoi.
Participarea reprezentanților județului Constanța s-a încheiat cu un succes remarcabil, punctul culminant fiind câștigarea TROFEULUI FESTIVALULUI, adjudecat de eleva Sophia Guriotis, care a impresionat juriul prin expresivitate scenică, naturalețe și forță interpretativă.
Competiția a reunit tineri talentați din întreaga țară, iar elevii constănțeni au demonstrat încă o dată că pasiunea, disciplina și pregătirea artistică pot transforma emoția scenei în performanță.
Printre laureații ediției s-a numărat și Luca Andrei Ene, care a obținut Premiul I la secțiunea Monolog – nivel gimnazial, după o prestație apreciată pentru sensibilitatea artistică, controlul scenic și autenticitatea interpretării.
De asemenea, Daria Leșan a fost recompensată cu Premiul al II-lea la secțiunea Interpretare monolog – nivel liceal, confirmând nivelul ridicat de pregătire și calitatea actului artistic dezvoltat în cadrul cercului de teatru.
Rezultatele au fost obținute sub coordonarea și îndrumarea profesoarei Roxana Mitan, care contribuie constant la formarea și dezvoltarea tinerilor artiști ai Palatului Copiilor Constanța.
Festivalul Național de Interpretare Individuală „Gala Copilului Actor” s-a desfășurat sub egida Ministerului Educației și Cercetării și a Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, fiind organizat de Clubul Copiilor Dorohoi.
Prin aceste rezultate, elevii constănțeni confirmă că talentul și munca susținută pot aduce recunoaștere la nivel național și transformă scena într-un loc unde visurile încep să prindă contur.
 
Taguri
Articolul anterior Enigma pietrelor pictate, rezolvată! Iată cine este artistul și care este mesajul
Articolul următor Investiții în sistemul sanitar. Plăți de 64,2 milioane lei în doar câteva zile

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei