Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR) a fost reprezentată, în perioada 3-5 iulie, la Festivalul „Asia Fest”, de tineri membri ai comunității, implicați în promovarea valorilor identitare tătărești.
- Publicitate -
Evenimentul cultural „Asia Fest”, organizat timp de 12 ani la București, s-a desfășurat anul acesta, în premieră, în stațiunea Mamaia, reunind reprezentanți ai mai multor culturi și tradiții asiatice.
UDTTMR a participat la festival prin ansamblul „Canlar” al organizației Cobadin, precum și prin tânărul interpret de muzică tradițională tătărească Molagean Mustafa Mert. Totodată, Organizația de femei a UDTTMR a fost prezentă cu un stand de promovare, unde vizitatorii au putut admira țesături lucrate manual de membre ale comunității și cărți în limba tătară.
„Mulțumim organizatorilor pentru invitație și vizitatorilor pentru interesul manifestat față de cultura etnicilor tătari din România!", au transmis reprezentanții UDTTMR.