Astăzi, de la ora 19, la Casa de Cultură Constanța va avea loc un spectacol nerecomandat minorilor - "Românie dragă, Elveția mea", în regia Cristei Bilciu, pe un text de Cornel Udrea.
- Publicitate -
Așa cum anunță tânăra regizoare, spectacolul se bazează pe un text modern și actual, care abordează trei tipologii feminine diferite: Melania, ingenua care trăiește în fața televizorului, visându-l pe Făt-Frumos, Alexandra, prostituata care trebuie să supraviețuiască în legea străzii și Minodora, o văduvă elegantă și misterioasă, care nu se lasă citită prea ușor.
Din distribuție: constănțeanca Doris Ciortan, pe care publicul a mai avut ocazia să o vadă anul acesta în spectacolul "Întoarcerea", Anda Saltelechi, Simona Năstase și George Crețu. Intrarea este liberă.
Crista Bilciu a absolvit Universitatea de Artă Teatrală din Târgu Mureș, secția Regie și Creație și Universitatea Media București, specializarea Regie de Film și Televiziune. Printre spectacolele pe care le-a regizat se numără "Frumoasa poveste a urșilor panda povestită de saxofonistul care avea o prietenă la Frankfurt", de Matei Visniec, "Cu ușile închise", de Jean Paul Sartre, "Efectul razelor gamma asupra anemonelor", de Paul Zindel, "Așteptându-l pe Godot, de Samuel Beckett, "Cântăreața cheală", de Eugen Ionescu, "D’ale carnavalului", de I.L.Caragiale și "Să zbori spre Paradis", de Teodora Herghelegiu.