În această duminică, 15 septembrie, pe faleza Cazinoului va fi organizat un concert de muzică jazz, iar accesul va fi liber.
- Publicitate -
Spectacolul va începe la ora 18:30 și va fi susținut de Romy G & Band și Mircea Tiberian Trio.
„Calitatea interpretărilor, a interpreților, a band-urilor prezente pe scenă este la superlativ, astfel că nu puteți rata un astfel de eveniment", au transmis reprezentanții Primăriei Constanța.
Evenimentul este organizat de Comunitatea Elenă Elpis Constanța, în parteneriat cu Uniunea Elenă din România și Uniunea Armenească din România, sucursala Constanța, cu sprijinul Primăriei Constanța.