Duminică, 07 Iunie 2026

Viitor profesional la standarde europene cu Erasmus+, pentru liceenii de la "Gh. Duca"

de Simona ANGHEL Joi, 20 Martie 2025 333 2 min citire
În  baza acreditării ERASMUS+ VET în domeniul Educației și Formării Profesionale 2021-2027, Liceul Tehnologic „Gheorghe Duca”  Constanța  derulează, până pe 31 august 2025, proiectul Erasmus+ cu titlul „Viitor profesional la standarde europene cu Erasmus+", în anul școlar 2024-2025, printr-un grant în valoare de 60,695.00 euro, având ca parteneri organizații de primire din Turcia și Portugalia.
Obiectivul principal al proiectului îl constituie facilitarea accesului pe piaţa muncii europene a 22 elevi din clasele a XI-a (11 elevi) calificarea Tehnician operator tehnică de calcul și a XII-a (11 elevi), calificarea profesională Tehnician mecatronist prin dobândirea de competenţe specifice domeniului de pregătire prin organizarea de stagii de practică la agenţii economici. De asemenea, dezvoltarea competenţelor metodice, de specialitate şi digitale a patru cadre didactice prin participarea la stagii de formare şi perfecţionare în companii europene.
Printre rezultatele aşteptate în urma implementării  proiectului se numără îmbunătățirea formării profesionale la standarde înalte de calitate și profesionalism pentru o mai ușoară mobilitate și inserție pe piața forței de muncă locale și europene a absolvenților, prin transferul de bune practici ce pot fi dobândite în organizații europene.
Cadrele didactice dobândesc cunoștințe noi în domeniul lor de pregătire profesională, dar și competențe digitale atât de necesare în realizarea unui proces instructiv-educativ de calitate, atractiv şi inovativ.
Comunicarea într-o limbă străină reprezintă una din competențele esențiale necesare integrării cu succes pe piața muncii europene. Astfel, elevii au posibilitatea învățării limbii engleze nu numai de uz general, dar și a unor termeni de specialitate, lucru ce le va fi de real ajutor în momentul integrării pe piața muncii.
„Rezultatele imediate se materializează în atitudinea pozitivă pe care elevii din medii defavorizate implicați o afișează față de colectivul de elevi, față de cadre didactice, față de școală, în general, și nu în ultimul rând față de ei înșiși și mediul social din care provin. Pe termen mediu și lung, se așteaptă o scădere semnificativă a abandonului școlar, o situație școlară îmbunătățită și accesul ca absolvenți calificați pe piața muncii.
Totodată, se mizează pe creşterea nivelului de  implicare al elevilor în acțiuni de mediatizare a protecției mediului şi sustenabilităţii la nivelul școlii în care să prezinte experiența pe care au avut-o din acest punct de vedere pe parcursul mobilității”, a transmis prof. dr. ing. Gogu Elena, coordonatorul proiectului și director al Liceului „Gh. Duca”.
Proiectul este cofinanțat de Comisia Europeană prin programul Erasmus+.
Conţinutul prezentului material reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor, iar Agenţia Naţională şi Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care va fi folosit conţinutul informaţiei.
Taguri
Articolul anterior Băiat de 15 ani, înjunghiat cu briceagul de doi adolescenţi, chiar lângă şcoală
Articolul următor Percheziții de amploare, într-un dosar de corupere a alegătorilor!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei