Vineri, 6 decembrie, creştinii ortodocşi îl prăznuiesc pe Sfântul Nicolae, considerat a fi unul dintre cei mai populari şi importanţi sfinţi din calendarul creştin. Moş Nicolae, aşa cum este el cunoscut în popor, este, în primul rând, ocrotitorul copiilor, mai ales al celor nevoiaşi, dar şi al marinarilor, brutarilor, al fetelor necăsătorite şi al celor nedreptăţiţi. Mai mult decât atât, se spune despre el că ar fi primit de la Dumnezeu inclusiv darul de a face minuni. Deşi provenea dintr-o familie înstărită, Sfântul Nicolae nu a fost niciodată interesat de averea pe care aceştia i-au lăsat-o drept moştenire şi şi-a împărţit toţi banii cu oamenii săraci, după care a plecat în pelerinaj în Ţara Sfântă. La întoarcere, el s-a retras în cetatea Mira, unde a trăit între oamenii obişnuiţi. Ulterior, a fost ales în fruntea eparhiei din Lichia, după ce a făcut o minune.
- Publicitate -
Conform tradiţiilor populare, Moş Nicolae apare pe un cal alb, făcând astfel trimitere la prima zăpadă care cade la începutul iernii, ajută pe toţi cei nevoiaşi, orfanii şi văduvele, este stăpânul apelor şi salvează corăbierii de la înec, protejează soldaţii pe timp de război.
Credincioşii spun că în această zi sfântă este bine să aducem în casă crenguţe de pomi fructiferi, care vor fi puse în apă lângă o icoană. Acest obicei prevesteşte cum va fi anul următor, iar dacă crenguţele înfloresc până la sfârşitul anului, înseamnă că anul ce urmează va fi unul foarte bun şi plin de împliniri.
Oamenii de la ţară, în special, spun că ziua de Sfântul Nicolae marchează începutul iernii. Ei sunt de părere că în data de 6 decembrie, moşul îşi scutură barba lui gri şi începe prima ninsoare. Dacă nu ninge, este un semn că Moşul a întinerit şi că va urma o iarnă blândă.
Apoi, de Moş Nicolae, copiii îşi curăţă ghetuţele şi pantofii şi aşteaptă cuminţei să primească daruri, în dimineaţa zilei de 6 decembrie. În schimb, copilaşii năzdrăvani, care nu au fost cuminţi, primesc în loc de cadouri, câte o nuieluşă. Partea bună, se spune că dacă nuieluşa pusă în apă începe să înmugurească, acesta este un semn că Moşul i-a iertat pe cei mici pentru năzbâtiile făcute.