"Visul unei nopți de vară", pe scena Teatrului de Stat

de Cuget Liber Vineri, 03 Februarie 2017 411
Astă-seară, de la ora 19, constănțenii vor avea prilejul să se delecteze cu una dintre piesele de rezistență din repertoriul Teatrului de Stat Constanța, care nu a mai fost jucată în ultima vreme, dar este foarte gustată de public.
În regia lui Marcel Țop, "Visul unei nopți de vară" este o montare modernă a feeriei shakespeariene, într-o notă flower power, cu accente de manifest, dar punând în valoare foarte bine geniul tragi-comic al celui mai mare dramaturg din toate timpurile. Regizorul recunoaște ca sursă de inspirație "axa Woodstock - Stufstock, Summer of ’69, Vara Iubirii, fenomenul Roșia Montana, Piața Universității ’90-’91, Piața Universității 2012", ceea ce se potrivește foarte bine în contextul actual al manifestațiilor de protest din România, așa cum arta perenă întotdeauna are tendința de a rezona.
Distribuția este alcătuită din Dan Cojocaru, Ionuț Alexandru, Remus Archip, Andu Axente, Nicodim Ungureanu, Cristina Oprean, Iulian Enache, Florentin Roman, Andrei Cantaragiu, Ana Maria Ștefan, Georgiana Rusu, Luiza Martinescu Toma, Dana Dumitrescu, Cosmin Mihale, Adrian Dumitrescu, Alexandru Bibere, coregrafia este semnată de Iurie Braiș, scenografia, de Anca Maria Cernea, iar regia și muzica, de Marcel Țop.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei