Săptămâna viitoare, Asociația Sigma Development Center Constanța împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța și Centrul de Resurse pentru ONG-uri CENTRAS Constanța organizează o dezbatere publică cu tema discursului instigator la ură. Evenimentul va avea loc la Hotel Ibis, situat pe Str. Mircea cel Bătrân, Nr.39B-41, Constanța.
- Publicitate -
Termenul de discurs instigator la ură "va fi înțeles ca acoperind toate formele de exprimare care diseminează, incită, promovează sau justifică ura rasială, xenofobia, anti-semitismul sau alte forme de ură bazate pe intoleranță, inclusiv: intoleranța exprimată de naționalismul agresiv sau etnocentrism, discriminare și ostilitate împotriva minorităților, migranților și persoanelor ce sunt descendenți ai imigranților." Acest tip de discurs este un fenomen în continuă creștere: se regăsește în declarațiile personalităților publice, în presă și mai ales în diversele forme de socializare din mediul online. Iar cei vizați în România sunt în special persoanele cu dizabilității fizice și mentale, persoanele private de libertate, consumatorii de droguri, bolnavii HIV, persoanele provenite din mediu rural, minoritățile etnice sau sexuale.
Această dezbatere publică urmărește să aducă în discuție aspecte legate de prezența acestui tip de discurs în mediul online cât și în viața tinerilor de zi cu zi: cauzele acestui tip de discurs, efectele acestuia asupra dezvoltării tinerilor, cât și identificarea unor soluții de combatere a acestui fenomen. Prin organizarea acestei dezbateri publice se dorește familiarizarea opiniei publice cu conceptul de discurs instigator la ură și militarea pentru recunoașterea acestei forme de discurs ca fiind un factor de inhibare în dezvoltarea tinerilor.
La dezbatere sunt invitați și încurajați să prezinte un punct de vedere, a cărui durată de prezentare să nu depășească 7 minute, reprezentanți ai instituțiilor publice, ONG-uri care lucrează cu tineri sau pentru tineri, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ (școli generale, licee), reprezentanți ai asociațiilor sau comitetelor de părinți și elevi, jurnaliști sau bloggeri. Pe parcursul evenimentului se vor colecta ideile susținătorilor și vor fi trimise post-eveniment către actorii principali ai comunității locale.