Zilele trecute, Ziua Limbii Materne a fost serbată la Casa Corpului Didactic din Constanța printr-o activitate inedită la care au luat parte reprezentanți din cadrul a opt minorități din spațiul dobrogean. Astfel, la invitația directorului instituției, Sorina Plopeanu și a metodiștilor Narciz Amza, Lavinia Popescu și Flavia-Alexandra Petrov, ungurii, armenii, grecii, albanezii, turcii, tătarii, armânii și rușii lipoveni din județ și-au prezentat portul tradițional, limba și credința sau confesiunea. Activitățile au fost reunite în cadrul activității cu tema "Spațiul dobrogean - port, grai și credințe".
- Publicitate -
La întâlnire au luat parte și elevi din cadrul diferitelor comunități, pregătind momente de dans sau poezie pentru publicul format din directori de unități școlare din Constanța și cadre didactice. Activitatea
s-a desfășurat sub egida proiectului educațional județean "Pe urmele costumului tradițional din România", care promovează unul dintre simbolurile culturale românești - portul tradițional din spațiul carpato- danubiano-pontic, în școlile și liceele din județul nostru.